De ce stă POLIȚIA LA PÂNDĂ lângă trecerile de pietoni
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”, Sorin Pană

De ce stă POLIȚIA LA PÂNDĂ lângă trecerile de pietoni
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

* Câteva sute de gălăţeni au fost prinşi în flagrant de echipajele care au împânzit oraşul şi au împărţit amenzi tuturor celor care au traversat neregulamentar


352 este numărul oficial al pietonilor care din grabă sau prea multă încredere în norocul personal au ocolit cu bună ştiinţă marcajele, riscându-şi nu doar viaţa, ci şi siguranţa buzunarului. Aceştia au avut ghinionul să fie surprinşi de echipajele de poliţie în ultima săptămână, încălcarea regulii elementare de circulaţie atrăgând după sine amenzi destul de usturătoare.

De altfel, pietonii au fost cei mai ghinionişti participanţi la trafic ai perioadei, numărul lor depăşindu-l cu mult chiar şi pe cel al şoferilor "vitezomani".

257 de conducători auto au picat testul radarului, în timp ce 101 şoferi au de plătit amenzi pentru că nu au purtat centurile de siguranţă. 22 de şoferi au primit sancţiuni pentru că au vorbit la telefon, iar alţi 97 deoarece nu au acordat prioritate pietonilor.

Valoarea totală a celor peste o mie de amenzi date de echipajele rutiere a rămas în continuare una ridicată, situându-se în jurul sumei de 204.000 lei. Ca pedeapsă suplimentară amenzii, peste 140 de şoferi au rămas şi fără carnetul de conducere.

Într-o situaţie mai gravă, datorită abaterilor mai serioase, se regăsesc 15 şoferi, cercetaţi acum penal. Şapte riscă puşcăria pentru că au condus fără permis, şapte pentru că au şofat în stare de ebrietate şi unul pentru că a refuzat să se supună testelor în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citit 6064 ori Ultima modificare Marți, 16 Februarie 2016 14:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.