Acţiunea "Blocada" de Galaţi/ Sute de amenzi şi zeci de permise reţinute

Acţiunea "Blocada" de Galaţi/ Sute de amenzi şi zeci de permise reţinute
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Operaţiunea “Blocada”, desfăşurată la nivel naţional, şi-a pus amprenta şi în judeţul Galaţi, unde a avut o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea efectivelor de poliţie din cadrul I.P.J. Galaţi, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, pe linia nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, acţiunea, desfăşurată în perioada 8-14 august, a avut drept scop creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a poliţiştilor pe reţeaua de drumuri publice din judeţul nostru şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen, precum şi reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul încălcării normelor privind regimul legal de viteză. La aceste acţiuni au participat zilnic 30 de lucrători de poliţie, dintre care 17 au fost de la Poliţia Rutieră.

Un singur accident din cauza vitezei

În cadrul acţiunii, au fost constatate 593 de contravenţii pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 republicată, din care 417 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 176 pentru alte abateri. Au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice un număr de 17 permise de conducere, toate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, oameni legii au constatat şi cinci infracţiuni la regimul rutier.

“Pe toată perioada derulării acţiunii, pe raza de competenţă a Biroului Drumuri Naţionale şi Europene, a fost înregistrat un singur eveniment rutier grav având drept cauză generatoare viteza neadaptată. Se poate concluziona faptul că acţiunea şi-a atins scopul propus”, ne-a declarat Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.        

Citit 6133 ori Ultima modificare Joi, 18 August 2016 17:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.