Graba şi neatenţia la volan nu sunt doar apanajul şoferilor tineri şi teribilişti, ci şi al celor ajunşi la vârsta a treia. Este un fapt dovedit de un accident rutier petrecut, duminică dimineaţă, la intersecţia străzilor Poşta Veche şi Basarabiei, unde cinci persoane au devenit, din participanţi la trafic, pacienţi, ca urmare a manevrei greşite făcută de un şofer. Acesta, un bărbat de 76 de ani, a vrut să iasă de pe strada secundară în Basarabiei, numai că nu s-a asigurat cum trebuie şi s-a ciocnit în plin cu o altă maşină, care circula cu prioritate. În urma impactului, o femeie şi doi copii, de 8 şi respectiv 12 ani, aflaţi în cea de-a doua maşină, precum şi şoferul septuagenar şi un pasager al acestuia au fost răniţi. Echipajele SMURD sosite la faţa locului i-au transportat pe toţi la Spitalul de Urgenţă pentru îngrijiri medicale, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Accident cu cinci victime pe Basarabiei. Un şofer septuagenar a provocat impactul Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt amplasate astăzi radarele Droguri pentru elevii gălăţeni, confiscate la o firmă de coletărie Magistrații își ”scriu pe pereți” supărările. Nemulțumirile din Justiție, la un alt nivel Poliția descinde cu toate forțele în trei localități din județ Unde acționează astăzi Poliția Locală
Mai multe din această categorie:

