Hoţii au făcut un pas în spate. În 2016, s-a furat mai puţin în judeţul Galaţi

Hoţii au făcut un pas în spate. În 2016, s-a furat mai puţin în judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul trecut a fost unul mai puţin profitabil pentru infractorii chitiţi pe îmbogăţire pe căi ilicite, dacă ar fi să luăm în considerare statisticile Poliţiei Galaţi, care a contabilizat la finalul celor 12 luni o scădere cu 5,3 procente a numărului total de infracţiuni înregistrate contra patrimoniului. În tot judeţul, hoţii au avut un randament mai redus, furturile rămânând totuşi "reginele" acestei categorii de infracţiuni, cu 58 la sută din numărul total de reclamaţii. Faţă de anul precedent 2015, furturile au cunoscut, potrivit IPJ Galaţi, o scădere cu 10,64 la sută. Nici tâlharii nu au dus-o mai bine, smulgerea bijuteriilor, a telefoanelor sau poşetelor pe stradă nemaiavând atât de mult succes, motiv pentru care faptele comise de aceştia au cunoscut o scădere cu 3,79 la sută, respectând de altfel trendul întregii infracţionalităţi stradale. "Infracţionalitatea stradală sesizată în 2016 este în scădere faţă de anul precedent cu 13,45 procente, la fel ca şi infracţiunile de înşelăciune, în scădere cu 9,25 la sută", a precizat Crina Dragu, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.

Citit 2136 ori Ultima modificare Duminică, 05 Februarie 2017 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.