Steagul Uniunii Europene a acoperit esplanada din fața Prefecturii | Vrem o Românie occidentală! (FOTO)
Foto: Foto: Corina Dobre

Steagul Uniunii Europene a acoperit esplanada din fața Prefecturii | Vrem o Românie occidentală! (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Peste 100 de gălățeni, cu insigne în piept pe care scria „#REZIST”, au manifestat, în această seară, în fața Prefecturii, în cea de-a 20-a zi de proteste consecutiv. Manifestanții au adus cu ei un steag al Uniunii Europene, de aproximativ 20 de metri pătrați, care a acoperit aproape toată esplanada din dreptul Monumentului Eroilor, din fața Prefecturii Galați. Manifestanții au dorit astfel să transmită cabinetului Grindeanu și liderilor PSD și ALDE un mesaj clar că nu doresc să se abată de la parcursul occidental și că nu vor permite clasei politice să îndepărteze România de valorile europene. Steagul Uniunii Europene a fost însoțit de mesajul ”EUROPE LET'S STAY AWAKE TOGETHER” (Europa, să rămânem de veghe împreună). Mai mult, unul dintre protestatari a afișat o pancartă inscripționată cu mesajul ”Vrem o Românie occidentală, nu o gubernie rusească”. ”O să ieșim în stradă până când n-o să mai fim conduși de hoți”, ”Vreau să trăiesc în România, nu mai tolerez hoția”, ”Interzis la guvernare celor cu dosare #REZIST” sau ”Dacă nu lupți pentru ceea ce vrei, meriți ceea ce ai” sunt doar câteva dintre mesajele afișate de manifestanți în această seară. Pe strada Domnească au răsunat, în această seară, imnul Uniunii Europene (Odă bucuriei) și imnul României (Deșteaptă-te, române!), printre altele.

Oamenii au dansat Hora Unirii în jurul steagului Uniunii Europene și au spus că nu au obosit să iasă în stradă pentru ceea ce își doresc, astfel că protestele anti-Grindeanu-Dragnea-Tăriceanu vor continua și la Galați.

 

  

Citit 8204 ori Ultima modificare Duminică, 19 Februarie 2017 23:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.