Cu cât se SCUMPESC GAZELE de la 1 aprilie

Cu cât se SCUMPESC GAZELE de la 1 aprilie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Piaţa de gaze naturale din România se va liberaliza de la 1 aprilie, dar acest lucru nu trebuie să-i îngrijoreze foarte mult pe consumatorii casnici, ne asigură Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Cel puţin, nu deocamdată.

Conform lui Havrileţ, furnizorii de gaze vor fi obligaţi să factureze gazele către populaţie la preţul actual, de 60 lei/MWh, indiferent de costul cu care vor achiziţiona gazele naturale. Acest preţ va rămâne în vigoare timp de un an, până la 1 aprilie 2018, când se va face o recalculare a costurilor. Totuşi, dacă furnizorii vor avea costuri de achiziţie cu peste 5 la sută mai mari decât preţul de 60 lei impus de ANRE, este posibil să se facă o nouă recalculare a tarifelor finale către populaţie, înainte de 1 aprilie 2018.

Niculae Havrileţ a mai spus că ANRE va publica pe site, probabil de luni, 3 aprilie, un comparator de preţuri pentru gazele naturale, în care vor fi trecute ofertele tuturor celor 40 de furnizori către populaţie, care sunt licenţiaţi acum pe piaţă. Consumatorul îşi va trece datele de contact (adresă, suprafaţa încălzită) şi va putea compara toate ofertele furnizorilor din zona sa.

Citit 6511 ori Ultima modificare Marți, 28 Martie 2017 22:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.