Bărbat cuprins de flăcări într-un incendiu de miriște

Bărbat cuprins de flăcări într-un incendiu de miriște
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din zona comunei Cosmești, în apropiere de Tecuci, a ajuns în stare gravă la Spitalulul Clinic Județean de Urgență Galați, înainte de Paște, cu arsuri de gradele doi și trei pe mai bine de jumătate din suprafața corpului. ”Bărbatul a încercat să dea foc unei miriști, doar că s-a împiedicat și a căzut exact pe locul cuprins de flăcări. Un echipaj de Ambulanță i-a acordat primul ajutor, după care l-a transportat, în cel mai scurt timp, la spital, în Galați”, a precizat doctorul Domnica Ursu, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați.

Pacientul se află acum internat, sub supravegherea medicilor, în secția Arși a Spitalului Județean Galați.

 

 

Citit 4695 ori Ultima modificare Duminică, 16 Aprilie 2017 16:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.