VAMA Galaţi şi-a deschis porţile

VAMA Galaţi şi-a deschis porţile
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Porţi deschise la Direcţia Regională Vamală Galaţi, însă doar pentru câteva zeci de minute şi doar marți, 9 mai, de Ziua Europei. Directorul executiv al DRV Galaţi, Mihail Bucur, şi angajaţi ai instituţiei le-au prezentat vizitatorilor modul în care decurg acţiunile de control ale vameşilor, precum şi procedurile de verificare a declaraţiilor vamale.

Prezentarea a început cu o demonstraţie de control în trafic (e bine să ştiţi că, pe teritoriul României, orice maşină poate fi oprită oriunde pentru control), urmată de controlul unui autovehicul cu ajutorul a doi dintre cei 14 câini antitabac ai DRV Galaţi. Au fost prezentate apoi echipamentele de control nedistructiv, cu ajutorul cărora autovehiculele şi bagajele pot fi verificate fără a se interveni fizic asupra lor. Printre acestea, un scaner rapid de tipul celor folosite pentru bagaje în aeroporturi, un detector de droguri şi două aparate pentru detectarea radiaţiilor.

"După părerea mea, Administraţia Vamală stă destul de bine la acest capitol, echipamentele sunt de ultimă oră, la standardele UE. Mai greu este cu mentenanţa acestor echipamente nedistructive, întrucât resursele financiare sunt destul de limitate pentru acest an bugetar. Suntem, practic, cea mai mare regională vamală din ţară, care dăm între 39 şi 42 la sută din încasările vămii pe toată ţara, după noi fiind Regionala Bucureşti", ne-a declarat directorul executiv Mihail Bucur (foto 1, galerie).

Citit 3383 ori Ultima modificare Marți, 09 Mai 2017 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.