Un brăilean, prins după 19 ani de la comiterea unei crime în Germania

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un brăilean în vârstă de 37 de ani a fost prins, marţi dimineaţă, de poliţiştii brăileni, după mai bine de 19 ani de la comiterea unei crime în Germania, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române, printr-un comunicat remis Agenţiei NewsIn.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei române, marţi dimineaţă, în jurul orelor 6.00, poliţiştii brăileni l-au reţinut Iulian F., un brăilean în vârstă de 37 de ani pe numele căruia Procuratura din Berlin-Germania a emis, la data de 17 august, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tâlhărie cu consecinţe grave.

Autorităţile judiciare din Germania au stabilit că, în dimineaţa zilei de 14 iulie 1990, cel în cauză, însoţit de un prieten, au fost abordaţi de către un cetăţean german, care le-a propus să întreţină relaţii sexuale.

Acceptând invitaţia, au mers la domiciliul cetăţeanului german, care locuia în Berlin. După ce au pătruns în imobil, cei doi bărbaţi l-au imobilizat şi i-au astupat gura cu un prosop, după care au sustras din locuinţă banii şi bijuteriile pe care le-au găsit. În aceeaşi zi, victima a decedat ca urmare a obturării căilor respiratorii.

Iulian F. a fost prezentat Parchetului în vederea reţinerii pentru 24 de ore şi prezentării ulterioare la Curtea de Apel Galaţi, pentru emiterea mandatului de arestare provizorie, în vederea extrădării către autorităţile germane.

Tânărul a fost încarcerat în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

pnl3
Citit 856 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.