* Unul dintre şoferii vinovaţi a fugit de la locul accidentului, lăsând în urmă patru răniţi  Cele două evenimente rutiere, provocate de aceeaşi cauză, au avut loc duminică seara, 17 mai, la interval de câteva minute, în zone cu trafic intens din municipiul Galaţi. Primul accident s-a produs în apropierea Spitalului de Urgenţă, din pricina unui bărbat în vârstă de 36 de ani, care s-a urcat la volan fără a avea dreptul de a conduce şi fără a ţine cont că în aceea ...
Un aeroport în zona Galaţi - Brăila are şanse să fie realizat abia din 2050! Deputatul Mircea Toader a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că întrucât un astfel de proiect nu este inclus în Master Planul General de Transport, "de-abia din 2050 vom putea să discutăm despre aeroport". ...
Proiectul primarului Marius Stan privind subtraversarea Dunării nu este susţinut de autorităţile centrale şi nu va ajunge să fie implementat, a declarat deputatul PNL Mircea Toader, care a subliniat că tunelul nu a fost inclus în varianta revizuită a Master Planului de Transport. "De tunel, da. Se discută... de tunelul de la Fileşti, care trebuie reparat. Tunelul nu se va face niciodată. Ministrul a zis că se face pod. Şi pod trebuie făcut. Mai ales că se discută cum va reuşi s ...
Un nou accident soldat cu moartea unui marinar gălăţean a avut loc la Orşova, în noaptea de joi spre vineri, 14 - 15 mai. Victima, un bărbat de 53 de ani, aflat în misiune cu o barjă ce era ancorată în port, nu a mai putut fi salvată, deşi dispariţia sa a fost constatată rapid de colegi. Marinarul se afla pe o barjă ancorată la remorcherul „Orăştie” şi din motive încă neelucidate a căzut în apele Dunării. Doi componenţi ai echipajului au sărit după el la scurt timp ...
Nu mai puţin de 31.000 de ţigări de diverse mărci au fost depistate în decurs de 24 de ore la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza judeţului Galaţi. Prima tentativă de contrabandă a fost dejucată de vameşi la Oancea, unde în coletele dintr-un microbuz care făcea curse pe ruta Republica Moldova - România au fost găsite 11.960 de ţigarete. Marfa, ascunsă pentru a nu fi depistată, a fost reţinută, iar şoferul a fost amendat. Câteva ore mai târziu, la Giurgiu ...

Întoarcerea la canibalism

Vineri, 15 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea, spunea Seneca. Şi buna convieţuire, şi civilizaţia, şi progresul, şi pacea, am adăuga. De încrederea în semeni depinde evoluţia noastră ca specie şi societate care se vrea într-o continuă dezvoltare. Nu poţi creşte ca om sau colectivitate atâta vreme cât esti permanent controlat de teamă. Teama de un membru al familiei, teama de vecin, de colegul de serviciu, de cel aflat lângă tine în autobuz, de şef sau de conducă ...
Un individ înarmat cu o legitimaţie şi un carneţel de procese-verbale umblă prin oraş şi "încasează" amenzi pentru presupuse nereguli. Printr-o astfel de o păţanie  a trecut o angajată a "Vieţii libere", care lucrează la un chioşc de difuzare amplasat în centrul oraşului. Zilele trecute, pragul magazinului a fost trecut de un individ de circa 40 de ani, care i s-a recomandat vânzătoarei ca fiind „agent constatator MAI”. Pentru a fi credibil, i-a şi arătat angajatei o l ...
După cum aţi observat, miercuri au apărut câteva modificări la site-ul "Vieţii libere". Noua variantă le oferă cititorilor o experienţă mult mai plăcută şi mai fluidă, în speranţa că nu veţi rata informaţiile importante din Galaţi. Cu toate astea, ne dorim să îmbunătăţim lucrurile în continuare, motiv pentru care vrem să aflăm ce anume ar trebui modificat pentru ca, atunci când intraţi pe site-ul "Vieţii libere", totul să fie la fel de familiar ca în varianta ti ...
Pe 1 iunie, tinerii interesaţi de lumea ortodoxă vor fi din nou oaspeţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos, la tradiţionalul pelerinaj anual de la Buciumeni, organizat la praznicul Sfintei Treimi. La finele săptămânii trecute, potrivit biroului de presă al Arhiepiscopiei, „la Centrul Eparhial a avut loc o întâlnire consultativă cu principalii factori de răspundere, în vederea organizării şi bunei desfăşurări a celei de a XX-a ediţii a pelerinajului tinerilor liceeni din judeţ ...
Sâmbătă, la ora 18,00, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, amenajat în incinta Palatului Episcopal, din strada Domnească, nr.141 îşi deschide porţile pentru Noaptea Muzeelor. Gălăţenii sunt aşteptaţi să-l viziteze, gratuit, până la ora 2,00. Muzeul prezintă o colecţie de peste 1.000 de exponate din domeniile istoriei, culturii, învăţământului şi spiritualităţii creştin-ortodoxe din arealul Dunării de Jos. Adevărate comori ...
Pagina 506 din 510