* Să-i dea Dumnezeu și Maica Domnului sănătate celui care a inventat calculatorul, că altfel nu știu cum intram pe internet ca să aflu ce-a făcut și ce-a mai zis Mircea Geoană! Fostul secretar adjunct al NATO, Mircea Geoană, i-a urat sănătate regelui Mihai, urare care l-a implicat și pe Dumnezeu, în pofida faptului că fostul suveran al României este oale și ulcele, fiind plecat dintre noi de vreo 7 ani. E admirabil respectul lui Geoană pentru istoria țării sale și a noastre ...

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la președinție

Miercuri, 11 Septembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană și-a anunțat, miercuri, candidatura la președinție: "Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună". Geoană a făcut acest anunț pe Facebook, la o zi de la încetarea efectivă a mandatului său la conducerea NATO, potrivit HotNews. El a postat un clip video în care apare cu mânecile suflecate și în care subliniază că va candida la președinție pentru că este nevoie de "o schimbare adevărată". "Puteam să v ...
NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian românesc de către Rusia, după incidentul cu dronele din noaptea de sâmbătă spre duminică, dar spune că nu sunt informaţii care să indice un atac intenţionat al Moscovei, relatează The Guardian. "Deşi nu avem informaţii care să indice un atac intenţionat al Rusiei împotriva aliaţilor, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase", a transmis secretarul general adjunct demisionar al NATO, Mircea Geoană. Două ţări mem ...

Protest diplomatic după incidentul cu drone rusești

Duminică, 08 Septembrie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează protestul faţă de violarea, din nou, a spaţiului aerian al ţării, în contextul identificării şi urmăririi de sistemul de supraveghere radar, duminică, în proximitatea frontierei cu România, a unei drone ce a evoluat în spaţiul aerian naţional şi a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina, existând probabilitatea unei alte zone de impact pe teritoriul ţării. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis duminică, instituţia solici ...

Mircea Geoană a demisionat de la NATO

Marți, 03 Septembrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Mircea Geoană l-a înștiințat, marți, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcția de secretar general adjunct. Mandatul primului român de la vârful NATO ar urma să se încheie pe 10 septembrie, anunță Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, într-un comunicat. Geoană declara săptămâna trecută, în exclusivitate pentru Digi 24, referitor la candidatura la prezidenţiale, că, la nivel personal, decizia sa este luată, dar trebuie să mai aş ...
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a declarat că Varşovia ar trebui să aibă dreptul de a doborî rachetele ruseşti care îi ameninţă teritoriul, în timp ce acestea se află încă în spaţiul aerian al Ucrainei, relatează AFP. NATO se teme că o astfel de măsură ar putea duce la o escaladare a războiului cu Rusia. Declaraţiile şefului diplomaţiei poloneze, publicate luni în Financial Times (FT), survin la o săptămână după ce un "aparat de zbor" - probabil o dr ...

NATO, avertisment privind dronele rusești

Marți, 27 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
NATO a transmis că nu deţine informaţii care să indice că obiectul neidentificat care a intrat luni în spaţiul aerian polonez face parte dintr-un atac intenţionat al Rusiei, care şi-a intensificat ofensiva împotriva Ucrainei, dar a avertizat Guvernul de la Moscova că aceste acte sunt "iresponsabile şi potenţial periculoase", transmite EFE. Polonia a anunţat luni că un obiect, probabil o dronă, a intrat în spaţiul său aerian la începutul zilei, în timpul atacurilor masive ale ...
O prezentare secretă pentru ofițerii ruși care a intrat în posesia cotidianului Financial Times dezvăluie planurile Moscovei pentru o serie de 32 de atacuri țintite în primele etape ale unui potențial conflict cu NATO. Eșantionul conține o mică parte din „sutele, dacă nu miile, de ținte cartografiate în întreaga Europă, inclusiv ținte militare și de infrastructură critică, a explicat un fost oficial NATO, informează HotNews. Moscova și-a instruit marina pentru a lovi zec ...

Tancurile americane Abrams vor ajunge la Galaţi

Miercuri, 07 August 2024 10:14 | Publicat în EVENIMENT
Cele 54 de tancuri americane Abrams pe care România le-a cumpărat din SUA vor ajunge în dotarea Batalionului 284 "Cuza Vodă" din Galaţi, potrivit unei declaraţii a generalului de brigadă Gabriel Turculeț, fost comandant al Brigăzii 282 Blindată "Unirea Principatelor" din Focşani, care coordonează şi unitatea din Galaţi. "Există certitudinea contractului semnat pentru noile tancuri Abrams, care vor intra în dotarea Batalionului 284 Tancuri de la Galați", a precizat Turculeț, ...

Israelul cere expulzarea Turciei din NATO

Marți, 30 Iulie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Șeful diplomației israeliene, Israel Katz, a îndemnat NATO să expulzeze Turcia din alianța militară, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că ţara sa ar putea intra în Israel, aşa cum a făcut-o  în trecut în Libia şi în Nagorno-Karabah, relatează Reuters. "Date fiind ameninţările preşedintelui turc Erdogan de a invada Israelul şi retorica sa periculoasă, ministrul de Externe Israel Katz a instruit diplomaţii să ia legătura urgent cu toţi membrii NATO ...
Pagina 1 din 12