Permise de conducere FALSE, descoperite la frontieră

Marți, 20 Septembrie 2016 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Două permise de conducere falsificate au fost găsite de poliţiştii de frontieră asupra unui tânăr cu dublă cetăţenie care voia să treacă graniţa pe la Oancea. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, s-a prezentat în punctul de tranzit, la finele săptămânii trecute, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Printre actele prezentate la controlul de rutină, poliţiştii au găsit şi două permise de conducere, unul pe numele bărbatului, eliberat de autorităţil ...
2,18 milioane treceri de persoane au fost înregistrate la frontiera de est a României, în perioada 1 iunie - 15 august. Dintre acestea, 1,09 milioane dintre cereri au fost înregistrate pe sensul de ieşire din ţară, iar restul pe cel de intrare. În aceeaşi perioadă a anului 2015, au fost 1,7 milioane treceri de persoane, fiind astfel înregistrată o creştere a traficului de călători cu aproximativ 22 la sută. Cum sfârşitul lunii august înseamnă şi încheierea perioadei de va ...
"Acum avem o problemă acută. Este criză de apă în comună", ne-a spus, joi, la vizita noastră în Oancea, viceprimarul Pericle Avădanei. Întrucât de luni întregi pământurile localnicilor nu mai fuseseră udate de ploaie, judeţul Galaţi fiind sufocat de caniculă, pentru a-şi salva culturile din grădini, oamenii erau nevoiţi să folosească tot mai multă apă curentă, în aşa fel încât instalaţia a ajuns să fie suprasolicitată şi să nu le mai poată asigura apa necesar ...
Investiţia, pentru care reprezentanţii Primăriei au depus toate eforturile astfel încât să nu le scape printre degete, va genera zeci de locuri de muncă pentru săteni * Terenul este deja pregătit, iar firma se află în stadiul de obţinere a avizelor În timp ce multe dintre comunele gălăţene nu sunt atractive pentru investitori, din cauza infrastructurii care lasă de dorit, dar, mai ales, a lipsei conectivităţii zonei noastre cu un drum rapid sau o autostradă, motiv pentru c ...
Un tânăr în vârstă de 31 de ani, posesor de dublă cetăţenie, română şi moldovenească, a fost reţinut de autorităţile de frontieră, în timp ce încerca să părăsească teritoriul ţării, pe la Oancea. Bărbatul se afla într-un Mitsubishi înmatriculat în Republica Moldova şi în timp ce poliţiştii îi verificau actele au stabilit că pe numele acestuia exista un mandat european de arestare emis de autorităţile din Ungaria, pe motiv că tânărul ar fi încălcat legile ...
Începutul săptămânii trecute a fost marcat de o tragedie petrecută în localitatea Oancea. Un bebeluş de doar 10 luni şi-a pierdut viaţa, după ce casa în care locuia alături de cei cinci fraţi, de mama şi de bunicii săi a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia de la Oancea pare a fi copiată după cea de la Cosmeşti, petrecută în luna februarie a.c., când un alt copil, de un an şi trei luni, a murit tot în casa cuprinsă de flăcări. Nu sunt însă singurele astfel de evenim ...
* Lucrările vor fi finalizate în cursul anului viitor După ce a fost inundat, în repetate rânduri, de râul Prut, iar circulaţia a fost redirecţionată pe rute ocolitoare, care prelungeau traseul şoferilor cu cel puţin 23 de kilometri, DN 26, în zona localităţii Oancea, va fi reabilitat şi supraînălţat, astfel încât segmentul de drum naţional să fie protejat împotriva inundaţiilor. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) investe ...
* Casa familiei Panait, construită din paiantă şi acoperită cu stuf, a fost distrusă în totalitate Tragedie în localitatea Oancea. Un copil în vârstă de doar zece luni a murit carbonizat în casă după ce imobilul a fost cuprins de flăcări. Micuţul era acasă cu bunica şi cu alţi trei fraţi. Femeia, Elena Panait, se pregătea să intre în casă pentru a-l schimba pe micuţ. "Nu ştiu ce s-a întâmplat. Când am intrat, a izbucnit flacăra pe mine", ne-a spus Elena Panait. ...
Comunităţile gălăţene în care creşterea peştelui ar trebui să aducă bogăţie luptă cu sărăcia lucie * Nici legile şi nici piaţa nu-i încurajează pe investitori * Din punct de vedere economic, lunca Prutului e dezolantă DHM Printing and Consulting, o societate bucureşteană, a dat recent publicităţii un studiu privitor la situaţia economică a comunelor gălăţene riverane râului Prut şi a perspectivelor de dezvoltare a pisciculturii, în bazinul inferior al râului. ...
Consiliul Judeţului Galaţi va aloca astăzi 40.000 de lei din fondul de rezervă al instituţiei pentru remedierea unor defecţiuni la sistemul de alimentare cu apă din două comune gălăţene. Unităţile administrativ-teritoriale Oancea şi Cudalbi vor primi 8.000 de lei, respectiv, 32.000 de lei, pentru achiziţionarea şi repararea mai multor pompe care au cedat în perioada de secetă prelungită, ce a lovit judeţul Galaţi. Primarii celor două comune au transmis Consiliului Judeţul ...
Pagina 5 din 9