Poza zilei. Ce poate fi rău în toleranţă

Luni, 28 Aprilie 2025 15:00 | Publicat în Regional
Multă lume a comentat negativ decizia autorităţilor române de a institui zi de doliu naţional sâmbătă, 26 aprilie, când au avut loc, la Vatican, funeraliile Papei Francisc. Evident, cei care comentează aşa ceva sunt oameni cărora nu le lipseşte doar educaţia, ci şi empatia şi orice gram de iubire creştină. Îmi asum complet aceste declaraţii, fiindcă am fost, nu o dată, martora unor comentarii deplasate, făcute, în biserică sau în preajma bisericii, la adresa altor cul ...
România declară pe 26 aprilie zi de doliu naţional în memoria Papei Francisc, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi de Guvern. Suveranul Pontif a murit luni, în a doua zi de Paște, iar sâmbătă, 26 aprilie, este ziua când va fi înmormântat. Sâmbătă, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul României în bernă se mai arborează: la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, institu ...

Prima noapte de pace, ultima noapte de... pace

Miercuri, 23 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Învierea din acest an a fost, dincolo de profundele semnificaţii religioase, prima noapte de pace în Europa după mai bine de trei ani, de când ruşii şi-au început "operaţiunea specială" în Ucraina. Armistiţiul de Paşte propus de Putin şi acceptat de ucraineni, care l-au dorit chiar prelungit la 30 de zile, a fost în mare parte respectat, chiar dacă ambele tabere s-au acuzat reciproc de încălcări ale încetării focului. Cele 30 de ore au trecut însă repede, iar oamenii au pl ...

Cine sunt favoriţi la noul pontificat

Luni, 21 Aprilie 2025 19:41 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Decesul Papei Francisc a zguduit întreaga lume catolică, s-a instituit doliu în toate bisericile catolice din lume, iar credincioşii se pregătesc să-l însoţească, la propriu sau cu gândul, pe ultimul drum pe fostul suveran pontif. Între timp, o predicție asupra persoanei care îi va succede acum pontifului defunct nu este deloc simplă. După ce Papa Benedict al XVI-lea a demisionat în 2013, foarte puțini observatori de la Vatican au prezis că Jorge Mario Bergoglio din Argentin ...

Lumea care ne rămâne

Marți, 22 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
A plecat la Domnul, în Zi Sfântă de Paşti, când Cerurile sunt deschise, liderul credincioşilor catolici din întreaga lume, Papa Francisc, un simbol al iubirii aproapelui, al înţelepciunii şi al deschiderii către oamenii sărmani, către cei discriminaţi, către cei abuzaţi. Dincolo de aspectul religios al dispariţiei sale într-una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, lupta sa pentru drepturile omului, pentru adevăr şi dreptate, într-o lume din ce în ce mai ...

Papa Francisc, mesaj pentru credincioşi

Duminică, 13 Aprilie 2025 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc a avut o scurtă apariție, duminică, în Piața Sfântul Petru, după încheierea slujbei de Florii, salutând mulțimea de credincioși din scaunul său cu rotile, transmite Reuters, citat de G4Media. Suveranul Pontif este încă în convalescență, după dubla pneumonie care la ținut la pat mai bine de o lună. „O duminică a Floriilor și o Săptămână Mare fericite”, le-a transmis papa credincioșilor, oprindu-se de câteva ori pe drum, pentru a vorbi cu enoriaşi și ...

Papa Francisc, apariție-surpriză după externare

Duminică, 06 Aprilie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc a avut, duminică, o apariţie publică neașteptată, prima după ce a părăsit spitalul în urmă cu două săptămâni. „Duminică bună pentru toată lumea. Vă mulţumesc foarte mult”, a spus Suveranul Pontif, sosit în Piața Sf. Petru de la Vatican într-un scaun cu rotile şi purtând canule nazale de oxigen. Mulţimea a răspuns cu un răsunător „Viva il Papa!” („Trăiască Papa”). El a fost internat la spital pe 14 februarie pentru o criză de bronșită c ...

Papa Francisc, apariție în balconul spitalului

Duminică, 23 Martie 2025 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc a apărut pe balconul spitalului pentru a binecuvânta mulțimea în prima sa ieșire publică în cinci săptămâni și înainte de a fi externat după ce a supraviețuit unei pneumonii care i-a pus viața în pericol, scrie AP. Papa, în vârstă de 88 de ani, a ridicat degetul mare în sus și a salutat mulțimea după ce a fost transportat cu rotile pe balconul cu vedere la intrarea principală a Spitalului "Gemelli" din Roma, unde sute de oameni s-au adunat duminică. Mulți ...

Pledoarie papală pentru pace, pe scena de la Sanremo

Miercuri, 12 Februarie 2025 20:15 | Publicat în TV MANIA
* Tulburător. "Mă gândesc la copiii care nu pot cânta. Care plâng și suferă din cauza multelor nedreptăţi ale lumii. Din cauza războaielor şi a situațiilor conflictuale. Războaiele distrug copiii. Să nu uităm niciodată că războiul este întotdeauna o înfrângere! Asta îmi doresc cel mai mult: să-i văd pe cei care s-au urât dându-şi mâna, îmbrățișându-se și trăind prin muzică, pentru că prin muzică pacea este posibilă! Muzica bună poate să deschidă inima c ...

Biserica Catolică, gata să accepte o dată unică pentru Paște

Duminică, 26 Ianuarie 2025 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Papa Francisc a afirmat, sâmbătă, că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru Paşte, în timp ce această sărbătoare religioasă este adesea celebrată la date diferite în funcţie de calendarele religioase folosite, informează AFP, preluată de Agerpres. „Biserica Catolică este dispusă accepte data dorită de toţi, o dată a unităţii”, a declarat Papa Francisc, improvizând şi îndepărtându-se de textul omiliei rostite la liturghia de închidere a s ...
Pagina 1 din 3