A plecat la Domnul, în Zi Sfântă de Paşti, când Cerurile sunt deschise, liderul credincioşilor catolici din întreaga lume, Papa Francisc, un simbol al iubirii aproapelui, al înţelepciunii şi al deschiderii către oamenii sărmani, către cei discriminaţi, către cei abuzaţi.
Dincolo de aspectul religios al dispariţiei sale într-una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, lupta sa pentru drepturile omului, pentru adevăr şi dreptate, într-o lume din ce în ce mai dominată de lăcomie, de războaie şi în care extremiştii din toate marile religii ale planetei au căpătat din ce în ce mai multă putere politică rămâne o mare pierdere pentru umanitate.
Ieri, după anunţul făcut de Vatican referitor la moartea Papei, o mare parte dintre comentariile online, inclusiv în România, au demonstrat ce puţin am înţeles din lecţia pe care Domnia Sa a încercat să ne-o predea şi cât de puţin înţelegem din lecţia iertării şi iubirii aproapelui pe care Iisus însuşi ne-o predă de peste 2.000 de ani. Cum te poţi numi creştin, dacă te bucuri cu hăhăieli, fie ele şi virtuale, de moartea unui om, indiferent cine a fost el? Cum poţi să te fi dus la biserică, doar cu o noapte înainte, ca să iei Lumină de la preot, pentru ca, la nici 48 de ore distanţă, să te bucuri de o veste care îndoliază peste un miliard de oameni din toată lumea, printre care se află aproape 750.000 de cetăţeni români?
Ce este important să reţinem din multele realizări ale pontificatului Papei Francisc? Îndemnul său la iubire şi iertare. Abnegaţia cu care îi susţinea pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei uitaţi de semeni şi huliţi de aceştia. Şi, poate cel mai important, puterea pe care a avut-o să admită că a greşit şi să îşi schimbe unele puncte de vedere odată ajuns în poziţia de putere care îi permitea să ia decizii, unele extrem de greu de dus la bun sfârşit. Nu ştim ce urmează, nici cine va veni la cârma Vaticanului după Papa Francisc, dar cu siguranţă misiunea acestuia nu va fi una uşoară, defunctul suveran pontif lăsând o umbră greu de acoperit şi multă iubire pură în sufletele credincioşilor catolici, dar nu numai, care l-au cunoscut sau doar l-au urmărit de-a lungul ultimilor 12 ani.
Mare fan al fotbalului (deşi nu mai urmărea meciurile, un soldat din garda elveţiană avea misiunea să-i comunice rezultatele echipei sale preferate din Argentina), un om obişnuit, cum îi plăcea să spună, care a ales şi o înmormântare cât mai lipsită de ceremonial, Jorge Mario Bergoglio va pleca la Domnul într-un sicriu simplu de lemn. Din păcate, lumea care ne rămâne în urmă-i nu este deloc simplă...
