Străinii nedoriți în România nu vor să plece

Miercuri, 12 Mai 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Mai mulți cetățeni străini refugiați în România și cazați inițial în centrul pentru migranți de la Galați au fost identificați zilele trecute pe străzile orașului, deși statul le refuzase cererile de azil. Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani, proveniți din Afganistan și Pakistan, veniseră la noi în țară invocând motive de ordin politic, care i-ar fi determinat să își părăsească locurile natale și să caute libertatea în Europa, mai exact î ...
Din 4 mai, campania de vaccinare împotriva COVID-19 se va extinde, după ce aproximativ 3.000 de medici de familie din România au acceptat ca imunizarea populației să aibă loc inclusiv prin intermediul cabinetelor pe care le dețin. În Galați, interesul medicilor de familie pentru acest demers este însă foarte scăzut. Doctorii se plâng de slaba comunicare pe care o au cu autoritățile, dar și de birocrația excesivă din spatele acestei campanii. Din cei peste 250 de medici de fami ...
Un sondaj recent arată că unul din cinci români cu boli cardiovasculare nu a fost deloc la medic, pe parcursul anului trecut. Mai bine de jumătate dintre respondenți spun că au evitat să meargă la doctor pentru a nu risca să se infecteze cu virusul SARS-CoV-2 sau pentru că spitalul era închis. Rezultatele cercetării inițiate de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România sunt confirmate și de medicii cardiologi, care spun că teama de infecția ...
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte șase modalități de programare" la vaccinarea împotriva COVID-19, nu prin medicul de familie, motivând că acestea ar fi "mai rapide". "Rolul medicului de familie este să îngrijească din punct de vedere medical pacienții. Pentru activitățile administrative de tip programare la vaccin în centrele de vaccinare anti-COVID recomand ...

Refuz de legitimare, pedepsit usturător

Joi, 04 Februarie 2021 05:00 | Publicat în JURIDIC
Un gălățean a fost sancționat aspru după ce s-a opus cu înverşunare unui control al Poliţei Locale. Bărbatul, proprietar al unei locuinţe pe strada Bucovinei, a avut de-a face cu un echipaj al Secţiei 5 Poliţie Locală în momentul în care agenţii, ajunşi la poarta lui, au vrut să clarifice o situaţie în afara legii. Agenţii l-au găsit în faţa imobilului, pe trotuar, pe un muncitor care prepara beton direct pe asfalt, iar în momentul în care i-au cerut să se legitimeze, ...
Unsprezece senatori republicani au anunţat că se vor opune certificării de către Congresul SUA a rezultatului alegerilor prezidenţiale, săptămâna viitoare, o ultimă tentativă care ar putea întârzia confirmarea victoriei lui Joe Biden, dar nu o va împiedica, comentează AFP. Până în prezent, doar un singur senator, Josh Hawley, îşi exprimase intenţia de a contesta victoria democratului miercuri, un demers neobişnuit care riscă să expună liniile de fractură în cadrul Part ...
O situaţie pe cât de nedreaptă, pe atât de revoltătoare, a fost reclamată, zilele trecute, pe reţelele de socializare. O gălăţeancă întreba public unde ar putea găsi regulamentul Transurb cu privire la accesul în mijloacele de transport al persoanelor cu dizabilităţi posesoare de căruţ electric. Ce se întâmplase? După cum explica femeia, şoferul Transurb îi refuzase urcarea în autobuz, pe motiv că se deplasează cu un vehicul motorizat. Numai că, la acel moment, era în ...

De ce a refuzat Andreea Bălan o vacanță în Grecia

Duminică, 23 August 2020 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Andreea Bălan a publicat pe pagina ei de socializare un mesaj în care mărturisește care este motivul pentru care nu a putut pleca în vacanță în Grecia alături de cele două fetițe. Andreea Bălan a publicat mesajul ca răspuns la apariția mai multor articole în presă care îi pot afecta familia. Artista a mărturisit că nu a putut pleca în vacanță în Grecia alături de fetițele ei și a dezvăluit motivul pentru care s-a ajuns la această situație. Andreea Bălan a declara ...

Jucătoare de top refuză să joace în China

Vineri, 24 Aprilie 2020 01:00 | Publicat în SPORT
Elina Svitolina, locul 5 WTA, este prima jucătoare de top care a anunțat că refuză să călătorească în China, țara în care a izbucnit epidemia cu coronavirus care a blocat întreaga lume. Sportiva de 25 de ani se teme de infectarea cu noul coronavirus și a declarat că nu va participa la turneele din Asia în următorii doi ani. „Poate că vom juca tenis anul acesta, dar după septembrie. Ţările sunt diferite şi va dura un timp până când se va retrage carantina. Poate în octo ...

Handbaliştii refuză să joace prea devreme

Vineri, 24 Aprilie 2020 06:00 | Publicat în SPORT
Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal (FRH) a decis, în urma unei videoconferinţe, reluarea sezonului pe 31 mai, în cazul în care autorităţile vor permite acest lucru. Mulţi sportivi şi-au făcut publică intenţia de a refuza să intre în teren aşa devreme, considerând că le este pusă în pericol sănătatea. Federaţia vrea să reia sezonul pe 31 mai Din ultimele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis şi ale unor membri ai Guvernului, se intenţio ...
Pagina 1 din 4