Ce fel de mare oraş important (al cincilea din ţară, ca populaţie!) suntem, fără o Operă? Tradiţie există, "consumatori" sunt, bani s-ar găsi. Mai lipseşte doar voinţa. Am scris deja că, pe 4 noiembrie 2013, după aplauzele de la premiera spectacolului „Aida”, superproducţie internaţională ale cărei decoruri, semnate de Angelo Sala, de la "Scala" din Milano, abia au încăput în Sala Sporturilor, directorul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Teodor Niţă, lansase o provo ...
O echipă de jurnalişti de la "Viaţa liberă" a ajuns pentru a treia oară, în ultimul an şi jumătate, în Piaţa Energiei. Întâlnirea cu cititorii a adus în prim-plan aceleaşi probleme semnalate şi la celelalte vizite. Străzi pline de gropi, câini care îşi duc veacul la colţul blocului, gunoaie... toate acestea fac parte din viaţa de zi cu zi a unui cartier aglomerat. Toate însă par că pălesc în faţa unei probleme stringente, de care locuitorii din zonă se plâng de mult ...

Soluţii accesibile împotriva crizelor de fiere

Marți, 19 Noiembrie 2013 09:00 | Publicat în SOCIETATE
* Abuzul de alimente grase, mâncărurile condimentate, alcoolul în exces, oboseala şi stresul sunt principalii "responsabili" pentru apariţia crizelor de fiere * Chiar dacă supărător, acest disconfort poate fi tratat prin câteva soluţii aflate la îndemâna fiecăruia Cel mai adesea, crizele de fiere, numite în termeni medicali şi dischinezii biliare, se manifestă printr-o durere înţepătoare apărută în partea dreaptă a abdomenului, exact sub coastă. Starea de disconfort re ...

Pâine, cianură şi praf în ochi

Miercuri, 04 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ori de câte ori văd mulţi oameni coagulându-se în jurul unei cauze, aşa cum se întâmplă acum cu protestatarii împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană, primul meu impuls este să încerc să văd ce se află în spatele paravanului, ca să zic aşa. Nu mai cred în spontaneitate, nu mai cred în proteste neautorizate ai căror iniţiatori nu sunt duşi la poliţie, pentru declaraţii sau măcar amendaţi. Tot respectul pentru oamenii care ies zilele acestea în stradă din ...

Şcolile, la cheremul nevricalelor politice

Sâmbătă, 31 August 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă eşti un director de şcoală care e - ca tot românul imparţial - prin toate partidele şi ai calitatea nemaipomenită de a fi mediocru şi de a nu supăra pe nimeni, ai şanse să rămâi în scaun. Dacă te pricepi să faci ceva pentru şcoală, te lupţi să găseşti soluţii pentru finanţare, îţi convingi colegii că merită să muncească în plus chiar şi pentru nişte salarii de mizerie, ai toate şansele să fii schimbat din funcţie. Şi toate acestea se întâmplă de cinc ...
* În vreme ce autorităţile gălăţene n-au trecut de faza planurilor pentru decongestionarea traficului, craiovenii au un pasaj suprateran şi se pregătesc să-l inaugureze şi pe cel subteran * Craiovenii au un adăpost canin nou, la noi maidanezii nu mai încap în padocul vechi şi murdar  Sufocant, aşa este resimţit adesea traficul din Galaţi, în special la intersecţia de la Tribunal. Când vine vorba de locuri de parcare, situaţia devine iritantă, iar dacă eşti grăbit şi ...

Ce lăsăm moştenire generaţiilor viitoare?

Joi, 25 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vă mai amintiţi sloganul „Nu ne vindem ţara”? A fost preferatul maselor de manevră în cursul guvernărilor de stânga din perioada 1990-1996, iar din el a derivat o lozincă ce părea iniţial doar o glumă, dar care s-a dovedit ulterior enervant de adevărată: „Nu ne vindem ţara, o dăm pe degeaba”. Deşi au trecut două decenii de la acele vremuri contradictorii, ideile de atunci încă n-au apus. Constat cu tristeţe că în multe instituţii şi la multe persoane există în ...
*  Dacă vă pasă de Faleza Dunării şi de felul în care va arăta ea peste ani, „Viaţa liberă” vă dă şansa să vă spuneţi părerea şi să votaţi un top al soluţiilor propuse de cititorii noştri Din păcate pentru Planul Urbanistic Zonal care ar trebui să facă din Faleza Dunării o zonă atractivă de promenadă şi agrement pentru gălăţeni şi vizitatori, Primăria municipiului Galaţi nu a organizat o dezbatere publică, ci doar o simplă consultare a cetăţenilor, ...
Profesorul Liviu Coman Kund spune că sunt patru soluţii pentru regionalizare, dar, dintre toate, autorităţile înclină să o aleagă pe "cea mai păguboasă" Actualele regiuni de dezvoltare sunt simple forme asociative care nu au dat niciun fel de randament pentru că românul nu are niciun fel de spirit de cooperare, ci mai mult de confruntare şi de orgoliu. Este opinia specialistului în administraţie publică Liviu Coman Kund, profesor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, ...

Retrospectivă CJ: Adio, Chebac! Adio, muzee!

Duminică, 30 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Anul 2012 la CJ a însemnat predarea de ştafetă între un preşedinte şi altul, dar şi multe acuze * Pe seama lui Chebac cade umbra mai multor ilegalităţi * Nu mai puţin de două Muzee au rămas fără sediu Anul 2012 i-a adus CJ-ului o schimbare de preşedinţi, dar nu fără o lungă agonie, certuri în cadrul şedinţelor şi o permutare a lui Eugen Chebac, preşedinte până în iunie, de la un partid la altul. Mahalagismele au început când USL-ul a hotărât că omul care va mer ...
Pagina 7 din 8