În România, unele procese nu se văd în Monitorul Oficial, dar se simt în economie. Privatizarea este unul dintre ele. Nu cea clasică, cu contracte și transfer de acțiuni, ci o formă mai discretă, construită în timp, prin control asupra managementului, asupra deciziilor și asupra fluxurilor economice. De-a lungul anilor, o parte dintre companiile de stat profitabile au funcționat într-un cadru în care proprietatea formală a rămas la stat, dar influența reală s-a distribuit î ...
Administratorul unei societăți comerciale din Galați este cercetat penal pentru că poliția i-a găsit în depozitul firmei sute de litri de substanțe chimice periculoase. Motivele care a făcut ca deținerea soluțiilor destinate protecției plantelor să fie ilegală ar fi constat fie în faptul că erau expirate și că nu fuseseră distruse conform legii, fie că deținerea sau utilizarea lor nu este permisă în spațiul Uniunii Europene.  ”Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, ...
Îndrăgitele artiste de muzică populară Irina Loghin și Maria Dragomiroiu învârtesc „Roata vieții” într-un spectacol memorabil, pe scena Teatrului Național „Nae Leonard” din Galați. Reprezentația este programată pe 4 mai, de la ora 19,00, și, cu puțin noroc, încă mai puteți găsi bilete la prețul de 130 de lei.  „«Roata vieții» este mai mult decât un concert - este o călătorie prin emoții, amintiri și valori românești, un spectacol care vă va atinge sufle ...

Alimentarea organizată a erorii

Sâmbătă, 02 Mai 2026 00:03 | Publicat în OPINII
Nu vorbim de grupuri organizate în acel sens al ”mafiei”, care complotează pentru un scop ilicit, ci de organizarea instituțională, care ne îndeamnă să ne informăm doar din surse autorizate și oficiale. De cele mai multe ori, mediatori în transmiterea mesajelor autorităților suntem noi, jurnaliștii, unul dintre scopurile fundamentale ale gazetăriei fiind acela de a informa. Un demers și el încartiruit, în majoritatea cazurilor, de un hățis birocratic între jurnalist și i ...
Consiliul Județean Galați a aprobat un parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri” pentru susținerea echipei gălățene de robotică ByteForce, care va reprezenta județul la una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor pasionați de tehnologie. Este vorba despre FTC European Premier Event, competiție ce va avea loc în perioada 16-20 iunie 2026, la Eindhoven, Țările de Jos. Potrivit hotărârii adoptate, autoritățile județene vor aloca ...
După ce președintele american Donald Trump a declarat că analizează posibilitatea de a reduce numărul de trupe din Germania, unii ofițeri superiori au subliniat beneficiile prezenței americane, informează Reuters și Agerpres. Printre acestea se numără descurajarea adversarilor, antrenamentul de luptă cu aliații pe teren european și absorbția lecțiilor din Ucraina, au declarat acești ofițeri pentru Reuters și un mic grup de ziarişti, care au vizitat singurul centru de antrena ...

O statuie de Banksy, în centrul Londrei

Vineri, 01 Mai 2026 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Artistul stradal Banksy a confirmat că statuia de mari dimensiuni care a apărut în centrul Londrei este opera sa. Sculptura înfățișează un bărbat în costum care pășește în față de pe un soclu, ținând un steag care îi acoperă fața. Amplasamentul său - Waterloo Place, St James's - este o zonă concepută pentru a celebra imperialismul și supremația militară din secolul al XIX-lea.  Sculptura se află în apropierea statuilor lui Edward al VII-lea, a lui Florence Nighting ...
Cu un război la graniță și un altul în Orientul Mijlociu, România, ca frontieră estică a Uniunii Europene, trebuie să fie pregătită să facă față oricând eventualelor valuri de migranți ce s-ar putea refugia aici ori ar fi relocate în contextul unei crize. Cât de capabile sunt autoritățile să facă față unei situații de acest gen s-a vrut a fi verificat printr-un exercițiu de mare amploare, găzduit de Galați, în cadrul proiectului Instrumentul de Asistență Tehnică ...
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a anunțat demiterea conducerii Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), acuzând instituția de „eșecuri în lanț” care au frânat procesul de digitalizare. Decizia a fost luată în urma unor probleme repetate legate de proiecte majore și funcționarea platformelor publice, potrivit Digi24.  „În sfârşit: reset la Autoritatea pentru Digitalizarea României! (…) Nu se mai poate continua cu frâna de mână trasă în digitalizarea Rom ...

Acordul UE - Mercosur a intrat în vigoare

Vineri, 01 Mai 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Acordul dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay) a intrat în vigoare vineri, creând o piață de 700 milioane de locuitori, în care peste 90% din tarifele actuale vor fi liberalizate, unele imediat, informează EFE și Agerpres. Bruxelles-ul estimează că acordul va permite o creștere cu 39% a exporturilor europene către țările Mercosur până în 2040, ajungând la 50 miliarde de euro.  „Beneficiile sunt reale și vizibile de acum ...
Pagina 1 din 180