Teodora Miron

Teodora Miron

Cod Galben de vreme deosebit de rece, până miercuri dimineața

Luni, 30 Martie 2020 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Meteorologii au emis o atenţionare Cod Galben de ninsori moderate cantitativ, valabilă până miercuri dimineaţa, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului. Fenomenele vizate sunt: ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă. „În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord- ...

Peste 10 milioane de lei pentru şapte spitale

Luni, 30 Martie 2020 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Acţionariatul Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din România, a aprobat luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, sponsorizarea unui număr de şapte instituţii medicale, cu unităţi de primiri urgenţe, cu suma totală de 10,03 milioane lei, decizia fiind luată ca urmare a situaţiei de risc excepţional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, şi în contextul creşterii constante a numărului confirmat de persoane infecta ...

România a depășit pragul de 2.000 de persoane infectate. Suceava, primul oraș care intră în carantină

Marți, 31 Martie 2020 00:05 | Publicat în Prima Pagina
România va intra, începând de astăzi, în scenariul 4 în lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni seară, adoptarea Ordonanţei Militare 6 care stabileşte carantinarea municipiului Suceava, unde sunt aproape 600 de cazuri de infectare cu coronavirus. ”Instituirea măsurii de carantinare asupra municipiului Suceava, comune din zona limitrofă şi o zonă de protecţie asupra unor unităţi administrativ teritoriale din Suceava”, ...

În lupta cu coronavirusul, devenim doar nişte cifre

Marți, 31 Martie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Aproximativ 300 de cadre medicale din întreaga ţară au fost diagnosticate pozitiv cu Covid-19, cel puţin la nivel declarativ. Numărul lor este, cu siguranţă, mult mai mare, dar ne limităm la cifrele oficiale pentru că autorităţile centrale au pus batista pe ţambal şi refuză comunicarea. Motiv că, vezi dragă Doamne, nu vor să creeze panică în rândul populaţiei, pe principiul „ce nu ştii nu-ţi face rău”. Secretomania, indiferent că vorbim de cea a guvernanţilor sau de ...

Prețuri plafonate și amenzi de 20 de ori mai mari pentru cei care nu respectă regulile. Ce mai prevede Ordonanța militară nr. 4

Marți, 31 Martie 2020 00:01 | Publicat în Prima Pagina
Preţurile la energie electrică, termică, gaze naturale, apă, carburanţi, nu mai pot fi majorate mai mult de preţul practicat în data de 29 martie 2020, a anunţat duminică, 29 martie 2020, ministrul de Interne Marcel Vela, precizând că preţurile pot să scadă. Persoanele peste 65 de ani se vor putea deplasa pentru tratament şi în afara intervalului 11,00-13,00, a mai declarat, ministrul de Interne, care a anunţat duminică noi măsuri ”dure” în contextul pandemiei de coronavi ...

Amenzi uriașe pentru slujbe ilegale organizate într-o biserică din Galați

Duminică, 29 Martie 2020 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Ordonanțele militare par să nu fie cunoscute de reprezentanții unei biserici din localitatea Munteni, județul Galați. Astfel, aceștia au organizat o slujbă la care au participat mai multe persoane, una dintre ele transmițând în direct pe o rețea de socializare. astfel, s-au sesizat și polițiștii, care au demarat imediat o anchetă. "Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, din care rezultă că, în cursul zilei de astăzi, într-o localitat ...

A oprit pe ”interzis”

Luni, 30 Martie 2020 00:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră l-au sancţionat contravenţional, cu o amendă în valoare de 435 de lei şi cu două puncte de penalizare, pe M.D., din Galaţi. Sus-numitul a condus autoturismul şi a oprit voluntar la intersecţia străzilor Dogăriei cu Alexandru Moruzzi, în zona restricţionată din cauza carantinei, iar în momentul în care oamenii legii i-au pus în vedere să se pună în mişcare, acesta a refuzat, devenind recalcitrant. ...

Campanie pentru un nou aparat PCR

Luni, 30 Martie 2020 07:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunțat că a demarat o campanie pentru a strânge fonduri în vederea achiziționării unui aparat ultraperformant pentru diagnosticarea rapidă a infecţiilor cu noul coronavirus. Aparatul va ajunge la  Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfântul Ioan" din Galaţi. În campanie s-au implicat și alte instituţii şi firme gălăţene. "Chiriarhul Dunării de Jos, în dialog cu reprezentanţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi cu ...

Unde sunt amplasate radarele

Luni, 30 Martie 2020 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 30 martie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Gheorghe Asachi și Basarabiei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în localităţile Vameș și Barcea, iar pe DN 26 în localităţile Tătarca și Vlădești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Pechea și Cudalbi. ...

Imnul României, pe toate mașinile de Poliție

Luni, 30 Martie 2020 02:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Sindicatul Polițiștilor Europol a anunțat, pe Facebook, faptul că sâmbătă, 28 martie 2020, de la ora 17,00, pe toate autospecialele din țară a fost difuzat imnul "Deșteaptă-te, române!". "În semn de mulțumire pentru românii care respectă carantina și stau acasă, polițiștii vor difuza, în toată țara, la ora 17,00, imnul României în megafoanele de pe autospecialele de poliție", au anunțat sindicaliștii Europol. Demersul aparține Centrului de Informare și Relații Pu ...
Pagina 1 din 675