Am să vin la tine, Doamnă, pe cărarea dinspre Gară, am să vin cu trenul care se opreşte doar o dată: trenul încărcat cu Lacrimi şi cu Voaluri de Mireasă, trenul încărcat cu fluturi de Păcat şi de Păcată! (e frumos, e fără lege... şi e fără doar şi poate: cred că dau în Dorul Lelei, nu mai dau publicitate!) Am să vin la tine, Doamnă, pe cărarea dinspre Moarte, am să vin cu toată Viaţa care nu se mai opreşte, am să vin cu tot cu Nuntă... ş-am să-ţi spun: supe ...

Doamnă, lasă-mă la tine... lasă-mă la tine, Doamnă, vreau să-ţi netezesc pământul drumului din Calea ta, vreau să-ţi plâng pentru muşcata din fereastra dumitale, vreau să-(mi) scrii cu lăcrămarea râsului pe Crucea mea, vreau să-ţi fie doruirea floare la ureche... poate mă primeşti în timpul vieţii, Doamna mea Eternitate! Doamnă, numai o secundă lasă-mă să stau cu Timpul firii mele blestemate la fereastra dumitale, pentru ca să-(ţi) scriu pe geamuri cea mai rară ...

!mi-i dor de tine, doamna mea!.../ nu cred că mi-a mai fost aşa de când visam o fată mare/ dormind la umbră de cicoare, şi-n rochie de stambă veche,/ şi cu cireşe la ureche, şi greieri tremurând vioare/ cu mângâieri des crescătoare prin somnul ei, prin visu-i care/ mă vrea, mă cere pe cărare, să ascultăm o simfonie/ în doi: minună/ţie/mie, şi-apoi, de-atâta aşteptare/ fără răspuns la întrebare, să mergem până unde steaua/ ne strânge-n braţe, haimanaua! !ne strâ ...

A strâns... (toată viaţa, în suflet şi-n trup).../ atâta durere, cât nici nu încape-ntr-un om... parc-o văd/ (ş-acuma) cum cere: dă-mi, Doamne, oleacă de moarte, că ai/ şi rece şi caldă, să-mi fie de leac şi hodină pe veci,/ în lumea cealaltă, că-n asta mi-ai dat chin cu carul, mi-ai dat/ cât nu poate duce un om cu o singură viaţă, un om/ c-o singură cruce!... mi-ai dat... şi n-am zis că nu iau, n-am călcat/ poruncile tale, mereu te-am urmat pe rotundul de lut,/ la ...

La noapte-ncolţeşte pădurea/ umplută cu zboruri şi fiare - să vezi câtă viaţă porneşte/ să afle răspuns la-ntrebare! Să vezi cum se-ncarcă văzduhul/ cu duhul blândeţii fecunde, cum cântecul pleacă din ouă/ şi-ajunge oricând şi oriunde! Cum puii se dai jos din pântec,/ încet şi frumoşi ca la carte, şi-nvaţă, şi cresc, şi se joacă.../ şi-şi cată poteca spre moarte! La noapte începe să-nvie/ adâncul tăcerii... la noapte, iubirea şi dorul se-ndeamnă/ şi t ...

Hai, la noapte, în lucernă,/ că mi-am cumpărat lanternă, să ţi-o pun în ochi, uşor,/ să-mi zâmbeşti ca unui chior! Tare bine-o să mai fie,/ cum nici n-am visat nicicând: Cetitor şi Poezie/ laolaltă pe Pământ! Şi-o să te cetesc întruna,/ poate-am să pricep ceva, să se mire chiar şi Luna/ ce bună-i lanterna mea! Doamne, câtă foaie verde/ ca lucerna ne-nconjoară, nici măcar n-avem ce pierde.../ noi nu suntem pierde-vară, nu suntem nici pierde toamnă,/ iarnă, primă ...

Nu am trecut, nici viitor,/ dar mi-i prezentul veşnic şi luminez murind mereu,/ ca lumânarea-n sfeşnic! Dacă nu ard, n-am nici un haz,/ nu am nici o cătare, nu are nimeni vrun folos/ din simpla mea-ntâmplare! Nitam-nisam, adeseori,/ vor unii să mă stingă... [e-ntunecată (în de veci)/ fiinţa lor, mătincă! mătincă nici nu au habar/ că n-au avut (vreodată) vro licărire-n viaţa lor/ la beznă condamnată! mătincă n-au nici un regret/ când suflă-n lumânare, dar n-o să po ...

şi doar i-am zis de la născare:/ tu nu trăieşti până la moarte, tu vei muri mai înainte!.../ a râs şi-a plâns deopotrivă, ş-apoi, cu mâinile întinse,/ cu vorbe rare şi curate, l-aud cum cere (dinspre ceruri)/ pâine şi sare pentru mine, şi (pentru el) numai răbdare/ şi-nţelepciune şi colivă, şi [pentru toţi (în)frânţii sorţii]/ drum bun şi facere de bine! şi doar mi-am zis de la născare:/ tu vei trăi-n eternitate şi n-ai să mori nici după aia!.../ ce îndrăzn ...

Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când am auzit Lumânarea la fereastra ta, în rochie de noapte, lungă până la Capătul unde începe Totdeauna: Sigur că da! Sigur că da! Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când n-am văzut nici Atunci şi nici Acu, şi când (n)-am văzut că sunt la Capătul unde se aude Totdeauna: Sigur că nu! Sigur că nu! Sigur că da: toate femeile de pe strada Poetului mi-au luat lacrimile mele şi mi-au dat lacrim ...

Mi-au dat lacrimile pe strada Mihai Eminescu. Şi mugurii mi-au dat. Şi frunzele mi-au dat. Şi florile. Şi păsările. Şi poamele. Poetul ieşise la toate porţile. Zicea că-i vinovat pentru Iubirea şi Poezia de pe stradă, că trebuie repede să se audă şi să se vadă cum nu se sfârşeşte nicicând şi nicicum şi niciunde nici un fel de cărare şi nici un drum. Cu toate femeile alăturea şi în suflet şi în gând, m-a oprit câte o Veşnicie la fiecare poartă. Ca pe un copac ...