INTERVIU | Dr. Ştefan Roşca: ”Sănătatea şi Securitatea ta, prioritatea mea!”

INTERVIU | Dr. Ştefan Roşca: ”Sănătatea şi Securitatea ta, prioritatea mea!”
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Doctorul Ştefan Roşca este unul dintre tinerii medici care, deşi ar fi putut pleca să profeseze în străinătate sau într-un oraş mai mare din România, a ales să rămână în Galaţi, pentru a-şi pune cunoştinţele şi serviciile în slujba locuitorilor urbei. Medic specialist în Medicină Muncii şi asistent universitar al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, dr. Ştefan Roşca vorbeşte despre importanţa Medicinii Muncii şi despre dificultăţile pe care domeniul le întâmpină.

- Domnule doctor, de ce aţi ales Medicina Muncii şi de cât timp profesaţi?

- Este mult a afirma că “am ales”. Poate a fost o întâmplare sau şansa de a fi “la locul potrivit şi în momentul potrivit”. Apoi am început să învăţ şi, treptat să descopăr şi să mă apropii de o specialitate complexă, dinamică, condiţionată de multipli factori.

- Cui se adresează Medicina Muncii?

- MM este specialitatea dedicată – conform normelor internaţionale, ale comunităţii europene şi, implicit, ale României unui segment populaţional bine definit: populaţia de vârstă activă (15 – 64 ani) şi activă/ocupată cea care munceşte şi creează valorile materiale şi spirituale ale unui popor, indiferent de sex, culoare, religie, meserie/profesie, loc de muncă, mediu public sau privat etc. Este specialitatea medicală dedicată lucrătorilor şi angajatorilor, având drept scop protejarea sănătăţii în diverse condiţii ocupaţionale şi încearcă a evita sau a stabili, momentul în care munca influeţează starea de sănătate. Nu există practic un loc de muncă fără riscuri asupra sănătăţii, sub diverse forme. Deci, MM are un profund conţinut preventiv, dar are şi obligaţia de a aprecia existenţa şi intensitatea riscului profesional, depistarea precoce a bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie – diagnosticul, tratamentul, măsurile de recuperare şi/sau reinserţie profesională. Subliniez astfel legătură indisolubilă a specialităţii de MM cu dinamică economică, dar şi implicaţiile multiple în dinamică socială.

- Ce servicii oferă cabinetul dumneavoastră?

Sănătatea şi Securitatea TA, prioritatea MEA! este sloganul nostru, ceea ce înseamnă că oferim un serviciu complet de Medicina Muncii, adică: acordăm servicii medicale de Medicina Muncii conform HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, modificată şi completată prin HG 1169/25.11.2011, ce impune angajatorului efectuarea controlului medical la angajare, periodic, adaptare muncă, reluarea activităţii.

Mai mult decât atât, venim în întâmpinarea pacienţilor/beneficiarilor serviciului nostru, oferindu-le serviciile ce sunt legate profesional de Medicina Muncii: serviciul de Sănătate şi Securitate în Muncă SSM (protecţia muncii), un serviciu complet de Psihologie, ce cuprinde: psihologia transporturilor; psihologia muncii şi organizaţională; suport psihologic; consultanţă şi consiliere în alegerea carierei; pregătire a candidatului pentru un eventual interviu; consultanţă pentru dezvoltare personală şi profesională, dar şi un serviciu de analize medicale, analize medicale ce sunt obligatorii conform legislaţiei în vigoare pentru fiecare categorie profesională în parte. Şi să nu uităm cursurile de prim ajutor, acele cursuri salvatoare de viaţă.

Conform Codului Muncii (Legea 53/2003, modificată şi actualizată în 2015 şi 2017), conform HG 355/2007 completată şi actualizată prin HG 1168/2011 şi Legii 418/2004, medicul specialist de medicină muncii este singurul specialist care poate decide asupra aptitudinii sau inaptitudinii lucrătorului pentru un loc de muncă, meserie sau profesie. Ceea ce înseamnă că specialistul de medicina muncii este obligat să efectueze şi examenul clinic medical complet, să interpreteze analize clinice şi paraclinice efectuate de către pacient.

În concluzie, oferim un pachet complet de servicii de Medicina Muncii, ce se adresează tuturor categoriilor profesionale, firmelor mici şi mijlocii sau companii mari.

- De ce este importantă asigurarea unui act medical de calitate, atât pentru angajat, cât şi pentru angajator?

- Calitatea actului medical este primordială: pentru angajator deoarece îi asigura o forţă de muncă sănătoasă, puternică, aptă a răspunde sarcinilor variate şi complexe ale muncii în sec. XXI, asigură calitatea şi competenţa pe piaţă muncii; apoi, este importantă pentru angajaţi deoarece le conservă starea de sănătate, contribuie la adaptarea sarcinilor de muncă la capacitatea acestora şi implicit la adaptarea lucrătorului la munca depusă; le asigura acestora posibilităţi de recuperare, reinserţie sau reorientare profesională, pentru a se evita aspecte sociale-familiale şi etice, uneori dramatice.

- Unde se găseşte cabinetul Galmedmun?

- Adresa noastră este Str. Traian, Nr.58 vis-a-vis de staţia de tramvai din Piaţa Centrală. Pacienţii se pot programa telefonic, apelând 0744.876.251 dar şi online, accesând site-ul www.galmedmun.ro. Am optat pentru această formă de programare, pentru că ne dorim că pacienţii noştri să nu aştepte o perioadă mai îndeungată de cinci minute până vor fi invitaţi în cabinet. După completarea formularului de programare, pacienţii vor primi automat pe email confirmarea programării sau varianta cea mai apropiată de disponibilitate.

(P)

Citit 15975 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iunie 2017 13:52