Astăzi, 2 octombrie, la ora 19,00, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila trebuia să prezinte premiera piesei "Camera albastră” (10 nopţi de singurătate) pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi. Din motive organizatorice, premiera a fost amânată, însă nu a fost stabilită o altă zi în care să aibă loc spectacolul. Textul aparţine dramaturgului englez contemporan David Hare, în regia lui M. Chriss Nedeea, iar din distribuţie fac parte cunoscuţi actori brăileni: Narcisa Novac ...

Depresiile care ne ucid

Miercuri, 13 August 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vestea morţii actorului Robin Williams, victimă a depresiei şi a dependenţei de alcool, mi-a readus în atenţie un subiect sensibil, în mare parte ignorat de publicul larg, dar ale cărui efecte se fac resimţite din ce în ce mai mult în societatea românească, profund afectată de tranziţia fără sfârşit şi de instabilitatea economică. Depresia, căreia i se spunea, în secolele trecute, "boală de domni", este, de fapt, mult mai mult decât o simplă tristeţe şi afectează cat ...
Faimosul actor american Robin Williams, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit mort în locuinţa sa, a anunţat Poliţia din California, citată de bbc.com, în cursul nopţii de luni spre marţi. Din primele cercetări, se pare că actorul s-a sinucis, fiind cunoscut faptul că avea probleme cu dependenţa de alcool. Recompensat de-a lungul întregii cariere şi cu şase Globuri de Aur, două Premii Emmy şi numeroase alte trofee, Robin Williams este cunoscut în primul rând pentru rolur ...

De neratat, la TV: "Integrala Chaplin"

Marți, 13 Mai 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
Aviz cinefililor, dar mai ales celor care iubesc filmele lui Charlie Chaplin. TVR 2 a demarat, sâmbătă, un ciclu de omagiere a regizorului şi actorului englez. În 2014 se împlinesc 100 de ani de existenţă a celebrului personaj Charlot, dar şi 125 de ani de la naşterea celui care i-a dat viaţă, actorul Charlie Chaplin. Sâmbătă trecută, TVR 2 a început periplul prin creaţiile artistului cu un documentar, "How Chaplin Became The Tramp", de Serge Bromberg şi Eric Lange, care recon ...

Dana Rogoz: "Meseria" de mămică nu este uşoară

Duminică, 27 Aprilie 2014 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Dana Rogoz a devenit pentru prima oară mamă chiar pe data de 1 martie, iar acum începe uşor-uşor să se obişnuiască cu rolul de proaspătă mămică. La început a avut câteva probleme legate de lactaţie şi a fost nevoită să ia suplimente, dar acum se descurcă de minune cu creşterea lui Vlad Luca şi a hotărât nu apeleze la serviciile unei bone, preferând să-l crească pe micuţ doar cu ajutorul soţului ei. Dana Rogoz a devenit pentru prima oară mamă în urmă cu aproape do ...

Mircea, fă-te că lucrezi!

Sâmbătă, 29 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
M-au tras vreo două persoane de mânecă să semnez pentru ca Mircea Diaconu să ne reprezinte în Parlamentul European. Mie actorul mi-e foarte drag. N-am să uit niciodată cum am râs cu lacrimi când l-am văzut jucând la Galaţi, în festivalul de comedie, cu ceva ani în urmă, în „Operele complete ale lui WLM ŞXPR”. Ar fi trebuit să fie pauza dintre două acte, iar Diaconu stătea pur şi simplu pe scenă, păzindu-ne şi nefăcând nimic, doar se uita la noi într-un anumit fel. ...
Radu Beligan a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalităţi din lume din domeniul divertismentului, alături de actorul român în clasament regăsindu-se numeroase celebrităţi de toate vârstele, de la Hollywood, potrivit site-ului american Business Insider. Ce îl face puternic pe Radu Beligan? "Acest actor român, în vârstă de 95 de ani, a fost declarat cel mai longeviv actor în activitate de către Guinness World Records. El joacă în prezent rolul princ ...
Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta. Acesta a decedat după o lungă şi grea suferinţă. "Maestrul Mihai Fotino (Mişu Fotino) a încetat din viaţă, în cursul zilei de azi, la vârsta de 83 de ani. În cei peste 50 de ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţ ...
Unul dintre primii actori români de film, Constantin Radovici, s-a născut la Tecuci, pe data de 15 ianuarie 1877. Copilăria şi-a petrecut-o la Puţeni (astăzi, Valea Mărului), la moşia părinţilor săi. Clasele primare le-a urmat în localitatea natală, după care a învăţat la Liceul Internat din Iaşi. Între 1897 şi 1899 s-a aflat la Bruxelles, pentru a studia dreptul, însă a renunţat la ştiinţele juridice în favoarea actoriei. Revenit în ţară, a jucat în diverse compan ...
Radu Beligan, care va împlini, sâmbătă, 95 de ani, va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru din partea Cărţii Recordurilor Guinness, duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti, imediat după spectacolul "Egoistul", jucat şi regizat de Radu Beligan, acesta va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru. Spectacolul va începe l ...
Pagina 6 din 8