Deputații votează luni, forma finală a legii pensiilor speciale, după ce comisiile de specialitate au pus proiectul în acord cu decizia Curţii Constituţionale, anunță Hotnews.ro. La dezbaterile parlamentare au fost respinse toate amendamentele depuse de USR și AUR. Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru constituţionalitate a Camerei Deputaţilor au elaborat un raport la legea pensiilor speciale care urmeaz ...

Bloc evacuat din cauza unui panou electric (VIDEO)

Luni, 16 Octombrie 2023 14:05 | Publicat în EVENIMENT
Panică într-un bloc din centrul Tecuciului, unde luni, la prânz, a izbucnit un incendiu care a pus pe jar atât locatarii, dar și forțele de intervenție. Patru autospeciale de la ISU au fost trimise pentru a stinge focul izbucnit în casa scării imobilului. La sosirea la fața locului, militarii au găsit nu doar flăcări, ci și mult fum, evacuând zece persoane care încă nu ieșiseră singure din imobil. Trei dintre acestea au fost coborâte de la etajul al patrulea, cu autoscara. D ...
​Guvernul s-a întrunit luni și a adoptat în regim de urgență cadrul normativ privind gestionarea financiară a fondurilor UE nerambursabile aferente politicii agricole comune, alocate României. Potrivit Hotnews.ro, neadoptarea acestei ordonanțe ar fi întârziat plățile către fermieri depuse în 2023 și absorbția fondurilor UE, ducând la pierderi de circa 1 miliard de euro, se arată în nota de fundamentare. Plățile în avans către fermieri ar trebui să înceapă astăzi ...

Se strică vremea în Galați. La ce fenomene să ne așteptăm

Duminică, 15 Octombrie 2023 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii au emis, duminică dimineaţa, o atenţionare Cod galben de vânt puternic ce vizează mai mult de jumătate din judeţele ţării, care va intra în vigoare duminică după-amiaza. Potrivit specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 15 octombrie, ora 18:00 - 16 octombrie, ora 12:00, temporar, vântul va prezenta intensificări în sudul Transilvaniei şi al Olteniei, în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-vestul şi estul Munteniei, ...

Alertă MAE pentru românii care călătoresc în Franța

Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o alertă de călătorie pentru Franța, după ce autoritățile franceze au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt: „urgență atentat”, în urma atacului terorist de vineri dintr-un liceu, scrie Agerpres, citat de Hotnews.ro.În urma atacului de vineri din orașul Arras un profesor a murit și alte două persoane au fost grav rănite. Nivelul „urgenţă atentat" reprezintă un apel la vigilenţă adresat instituţiil ...

Alți doi cetățeni români au murit în Israel

Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 19:01 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Afacerilor Externe confirmă sâmbătă decesul, în contextul situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, a încă două persoane cu dublă cetăţenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, anunță Hotnews.ro. Astfel, numărul românilor cu dublă cetățenie, morți în Israel, se ridică la patru.  Citește și: Lista țărilor care au confirmat victime după atacul Hamas din Israel. Pe ce loc se află România Ambasada României la Tel Aviv e ...

Alertă de securitate la Luvru. Muzeul a fost evacuat și închis

Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 16:06 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Muzeul Luvru din Paris, cel mai mare din lume, a fost închis în mod excepțional la prânz, sâmbătă,  ”din motive de securitate”, în timp ce Franța este în alertă de ”atac de urgență” a doua zi după un atac islamist la Arras, informează Hotnews.ro.„Luvru a primit un mesaj în care se raporta un risc pentru muzeu și vizitatorii săi și am ales (...) să-l evacuăm și să-l închidem pentru o zi, în timp ce efectuăm verificările esențiale ”, a declarat un purtător ...
Atacul de săptămâna trecută al Hamas asupra Israelului s-a soldat cu moartea a peste 1.300 de oameni. AFP, citat de Hotnews.ro, a întocmit o listă cu peste o sută de străini care au fost confirmați morți, dispăruți sau luați ostatici, pe baza informațiilor de la autoritățile lor naționale.Cei mai mulți morți printre cetățenii străini au fost americani, urmați de thailandezi și francezi. SUA: 27 de morți Thailanda: 24 de morți Franța: 15 morți Nepal: 10 morți A ...

Incendiu violent produs de un banal scurtcircuit

Joi, 12 Octombrie 2023 11:55 | Publicat în EVENIMENT
Un incendiu violent, care a pus în pericol mai multe locuințe din satul Vasile Alecsandri, comuna Braniștea, a avut loc joi dimineață. Flăcările puternice, care au cuprins un imobil, au fost observate tarziu de proprietarii care au reușit totuși să cheme pompierii înainte ca pârjolul să se extindă la locuințele învecinate. La sosirea la fața locului a celor două autospeciale de stingere de la Galați și a unui echipaj SMURD, pregătit să intervină în cazul în care ar fi e ...
Mobilizare de forțe pe Dunăre după ce un marinar angajat la Navrom Galați a dispărut în apele fluviului. În circumstanțe încă necunoscute, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a căzut de pe șlepul pe care lucra. Dispariția a fost sesizată imediat de colegi, fiind alertate forțele de intervenție.  Intervin pompierii de la ISU, cu o barcă de salvare, un echipaj SMURD precum și elicopterul, care survolează zona și care este pregătit să îl preia în cazul în care va fi rec ...
Pagina 8 din 14