Doi gălățeni, reținuți după ce ar fi furat ochelari de 3.500 de lei

Sâmbătă, 19 Septembrie 2026 14:37 | Publicat în EVENIMENT
Ochelari de soare furați dintr-un magazin din zona portuară a Galațiului, apoi vânduți mai departe. Aceasta este fapta pentru care doi gălățeni, de 30 și 52 de ani, au ajuns în atenția polițiștilor, care i-au reținut pentru 24 de ore. Anchetatorii spun că cei doi ar fi dat două „lovituri”, în iulie și august, iar prejudiciul se ridică la aproximativ 3.500 de lei.  Totul ar fi început pe 11 iulie, când cei doi bărbați ar fi intrat într-un magazin din zona portuară a ...
Neglijență și nepăsare. Acestea sunt acuzațiile care planează asupra unui medic pediatru de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Cadrul medical este acuzat de părinții unei adolescente că nu ar fi intervenit la timp, deși minora avea simptome clare de apendicită și, la două zile de la internare, aceasta a fost trimisă cu peritonită la Spitalul de Copii din Galați. Oamenii sunt revoltați și spun că vor depune plângere atât la Colegiul Medicilor, cât și la poliție, pentru ...

Poza zilei. De câți oameni e nevoie ca să sapi un șanț?

Vineri, 18 Septembrie 2026 20:00 | Publicat în EVENIMENT
O fotografie trimisă pe adresa redacției de unul dintre cititorii „Vieții libere” ne-a confirmat faptul că niciodată nu sunt prea mulți oameni care să sape un șanț. Chiar dacă acesta are numai doi metri! Nouă muncitori am numărat în fotografie, la locul lucrării. Dacă unde-s doi, puterea crește, atunci înseamnă că unde-s nouă, ce mai, șanțul aproape că se sapă singur... Nu e chiar așa. Un muncitor stă rezemat de stâlp, unul e lângă roabă, iar alți trei se ui ...
Informațiile apărute recent în spațiul public, potrivit cărora peste două milioane de pensii din România ar fi fost calculate greșit, au stârnit un val natural de îngrijorare și nemulțumire în rândul populației. Cifra uriașă, rezultată în urma unui audit financiar al Curții de Conturi privind anul 2024, a pus sub semnul întrebării corectitudinea întregului proces de recalculare derulat la nivel național. În replică, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis un c ...

Cum va fi vremea în acest weekend

Sâmbătă, 19 Septembrie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
În acest sfârșit de săptămână, vremea se menține destul de caldă. Cerul va fi parțial înnorat sâmbătă, însă duminică, se va însenina. Meteorologii anunță temperaturi maxime diurne ce vor urca până la 27-28 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor coborî la 15-16 grade Celsius. Vântul va sufla destul de slab, din sectoarele sud, sud-estic (sâmbătă) și nord, nord-estic (duminică), cu o viteză de aproximativ 5-7 km pe oră. Presiunea atmosferică va osc ...

Ce riscă șoferii care opresc sau depășesc pe banda de urgență

Sâmbătă, 19 Septembrie 2026 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Banda de urgență nu este o variantă pentru șoferii care vor să "fenteze" traficul și nici un loc în care mașina poate fi lăsată fără un motiv justificat. Oprirea sau circulația pe acest culoar sunt sancționate diferit, iar în unele situații șoferul poate rămâne și fără permis.  Banda din dreapta, cea pe care unii șoferi o privesc ca pe o „scurtătură” atunci când autostrada este aglomerată, nu este o bandă de circulație obișnuită. Este banda de urgență și a ...
Nici mai mult, nici mai puțin de 236 de amenzi, în valoare de peste 42.000 de lei, au fost date de polițiști în județul Galați, într-o singură zi, în cadrul unei acțiuni care i-a vizat pe pietoni, bicicliști și pe cei care circulă cu trotinete electrice. Cele mai multe sancțiuni au fost primite de bicicliști, urmați de pietoni. Acțiunea a avut loc joi, 17 septembrie, iar polițiștii rutieri și cei de ordine publică au verificat modul în care sunt respectate regulile de circ ...
Clubul de Filosofie ”Socratic Jam” din Galați continuă seria întâlnirilor tematice și organizează sâmbătă, 19 septembrie, între orele 16:00 și 18:00, o nouă ediție la Restaurantul Zarif. Tema centrală a evenimentului aduce în prim-plan o întrebare fundamentală a societății contemporane: „Mai este gândirea un privilegiu exclusiv al omului?”.   Invitați din domeniul educației și al tehnologiei Dezbaterea îi va avea ca lectori pe profesorul de filosofie Viorel Rot ...
Gălățenii care circulă pe bulevardul Siderurgiștilor vor avea parte de restricții de trafic timp de două luni. Din 21 septembrie până pe 20 noiembrie, traficul va fi închis pe tronsonul dintre Piața Energiei și zona rampei de acces pe Viaduct, iar accesul pe Viaduct dinspre vest și bretelele dinspre Drumul de Centură vor fi, de asemenea, închise. Restricțiile sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizare a depoului de tramvai nr. 1 și a B ...
O octogenară gălățeană mulțumește cadrelor medicale de la Spitalul Județean. Gălățeanca Constanța Manea (84 de ani) ne-a contactat la redacție pentru a transmite, prin intermediul nostru, un mesaj de mulțumire și recunoștință pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Galați, Secția de Ortopedie. „Am ajuns pe 28 iulie la spital, unde am fost preluată de medicul ortoped Dimofte Florentin, care mi-a pus proteză. Am fo ...
Pagina 1 din 4154