Nervii l-au făcut de trei ori infractor

Nervii l-au făcut de trei ori infractor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din Independenţa a reuşit să "împuşte" dintr-un foc un dosar penal pentru trei infracţiuni după ce s-a lăsat pradă nervilor, dar şi alcoolului. Aflat în stare de ebrietate, individul s-a luat la ceartă cu un consătean pe care l-ar fi lovit cu o bâtă, după care s-a urcat vijelios la volan şi a demarat în trombă.

Plin de nervi şi cu simţurile amorţite de băutură, bărbatul nu a putut stăpâni maşina şi, în momentul în care a vrut să dea cu spatele, a intrat într-un alt autoturism, parcat, pe care l-a proiectat în gardul unei gospodării. Consecinţele iureşului au fost imediat consemnate de poliţiştii chemaţi de martori la şirul de incidente, agenţii stabilind că cel aflat la volan avea o alcoolemie de 0,78 la mie în aerul respirat.

Bărbatul este acum cercetat pentru lovire, distrugere şi conducere sub influenţa alcoolului. 

Citit 1949 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Aprilie 2018 11:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.