Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
3 comentarii

Stănică Busuioc, gălăţeanul căutat de poliţia austriacă pentru furturi şi care a evadat din baia Poliţiei cu câteva minute înainte de a fi încarcerat, este liber ca pasărea cerului. Urmărit internaţional şi protagonist al unui proaspăt dosar de evadare, individul a reuşit performanţa de a nu sta în arest decât câteva zile, aflându-se în prezent sub un lejer control judiciar.

Cazul lui Stănică Busuioc (38 ani), din Barcea, poate intra cu uşurinţă într-un manual de tertipuri juridice menite să îi scape pe infractori de statul la răcoare, prin proceduri şi chichiţe perfect legale. Bărbatul, pripăşit prin Austria unde se ocupase cu diverse furturi, a intrat pe lista suspecţilor poliţiei de acolo ca urmare a unor reclamaţii de furt de autoturism şi a unui jaf la un bancomat. A reuşit să se refugieze la Galaţi, cu mandatul de arestare european emis de Parchetul Wels pe 5 noiembrie 2018 şi cu statutul de urmărit internaţional. După sărbători, poliţia i-a dat de urmă şi l-a adus la sediul IPJ Galaţi, pentru formalităţile necesare reţinerii şi prezentării în faţa Curţii de Apel, care ar fi urmat să confirme mandatul european de arestare emis pe numele lui Stănică Busuioc. Până aici, nimic neobişnuit, numai că bărceanului i s-a făcut brusc rău în sediul Biroului Urmăriri şi a cerut să meargă la baie. Lăsat singur în toaletă, urmăritul nu a făcut decât să deschidă fereastra şi să o zbughească, reuşind să scape de filtrele de poliţie instituite la toate intrările în oraş. La mai puţin de 24 de ore, a fost depistat pe raza localităţii Gemenele, din judeţul Brăila, fiind ridicat din casa unui cunoscut. Reţinut pentru evadare, Stănică a fost arestat în baza unui mandat emis de Judecătoria Galaţi.

Cum să „te plângi” la două capete

Având „în spate” un mandat de arestare emis de austrieci, care trebuia confirmat de instanţa românească, procurorii s-au grăbit să trimită în judecată dosarul de evadare, cu inculpatul încă arestat, pe 21 ianuarie. Două zile mai târziu, Stănică ataca decizia Judecătoriei prin care era trimis temporar după gratii. Între timp, pe 22 ianuarie, Curtea de Apel Galaţi admitea o altă plângere formulată de inculpat, prin care acesta declara că acceptă să fie predat autorităţilor austriece. Surpriză, însă, mandatul european de arestare mai trebuie să aştepte, au apreciat magistraţii gălăţeni, care, invocând prevederile Legii nr. 302/2004 şi a unei Decizii-cadru din 2002, au dispus „amânarea predării persoanei solicitate Busuioc Stănică, până la data soluţionării definitive a cauzei instrumentată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi (…), iar în cazul aplicării faţă de persoana solicitată a unei pedepse privative de libertate, până la data punerii sale în libertate, condiţionată sau la termen”.
Astfel, Curtea suspenda emiterea mandatului provizoriu de arestare a urmăritului prins şi evadat din sediul IPJ Galaţi, rămânând ca judecătorii altei instanţe, investită cu soluţionarea dosarului de evadare, să îşi facă treaba. Asta s-a întâmplat pe 31 ianuarie, când Tribunalul Galaţi a trebuit să se pronunţe asupra contestaţiei pe care Stănică Busuioc o făcuse împotriva deciziei de arestare pentru evadare, emisă de Judecătorie. Surpriză! Acesta avea să fie pus în libertate, judecătorii de la Tribunal manifestând indulgenţă faţă de inculpatul care scăpase deja de un arest, prin decizia Curţii. Instanţa a decis desfiinţarea hotărârii de arestare pentru evadare şi plasarea lui Stănică Busuioc sub control judiciar, timp de 60 de zile.

Supravegheat, dar după grafic

În această perioadă, urmăritul-evadat va trebui să meargă la poliţie conform unui grafic stabilit de cei de la Supravegheri Judiciare, să nu părăsească judeţul şi să nu ia legătura cu doi martori. Dacă va fi „băiat cuminte” este posibil ca după expirarea celor 60 de zile să nu mai primească nici măcar control judiciar şi să fie perfect liber, până la condamnarea definitivă, care în cazul exercitării căilor de atac, poate veni chiar şi peste doi ani. Pedeapsa prevăzută de legea românească pentru evadare este închisoarea cuprinsă între 6 luni şi 3 ani. Conform Curţii de Apel, abia după ce va fi executat pedeapsa pentru evadare, Busuioc va putea fi predat austriecilor ca aceştia să îl ancheteze pentru furtul unei maşini şi al unui bancomat, pe care l-a smuls din perete.

Citit 10050 ori Ultima modificare Luni, 11 Februarie 2019 15:05

3 comentarii

  • postat de Seby Sâmbătă, 09 Februarie 2019 16:39 90.95.183.*** Link la comentariu
    4
    13

    Vai mama noastră!!!

    Raportează
  • postat de VodaInPapura Sâmbătă, 09 Februarie 2019 07:56 79.116.110.*** Link la comentariu
    2
    15

    "Ba esti prost!!!"

    Raportează
  • postat de ha ha ha Sâmbătă, 09 Februarie 2019 06:02 5.13.249.*** Link la comentariu
    6
    28

    Multumim lui Tudorel pentru legile intortochiate care sant si au fost date in parlament , care pina si hotii rad de ele , se bucura de ele , cum sa nu-si faca de cap borfasii cum vor ei , O armata de oameni pusa in miscare sa-l prinda , o gramada de banui cheltuiti pentru asa ceva ca apoi sa fie liber , e de risu - plinsului

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.