Cererea reconvenţională este actul de procedură prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de cererea reclamantului.
Pretenţiile invocate în această cerere trebuie să aibă legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată şi, astfel, să se justifice judecarea împreună a celor două cereri (ex., pârâtul chemat în judecată pentru revendicarea unui imobil poate solicita prin cerere reconvenţională restituirea contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile aduse acestui imobil).
Prin formularea cererii reconvenţionale, pârâtul devine pârât-reclamant, iar reclamantul iniţial devine reclamant-pârât.
Spre deosebire de întâmpinare, care este obligatorie cu excepţia situaţiilor când legea prevede altfel, cererea reconvenţională este facultativă, în sensul că pârâtul poate să opteze între valorificarea pretenţiilor sale pe calea cererii reconvenţionale sau prin formularea unei acţiuni civile prin care să declanşeze un alt proces.
Fiind o acţiune propriu-zisă, cererea reconvenţională trebuie să cuprindă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată, şi anume: datele de identificare ale părţilor, obiectul cererii şi valoarea acestuia (dacă este evaluabil în bani), motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, probele solicitate de pârât (înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiză etc.) şi semnătura pârâtului ori a reprezentantului acestuia (mandatar sau avocat).
Indiferent de felul în care este formulată (separat sau inclusă în întâmpinare), cererea reconvenţională trebuie să fie depusă odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.
Nerespectarea termenului stabilit de lege se sancţionează cu decăderea pârâtului din dreptul de a mai formula pretenţii pe calea cererii reconvenţionale.
După ce a fost depusă la dosar, cererea reconvenţională se comunică reclamantului pentru a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la data comunicării. De regulă, cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală, instanţa pronunţând o singură hotărâre.
Atunci când numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate să dispună judecarea separată a cererii reconvenţionale.
Judecarea separată nu este posibilă în cazurile anume prevăzute de lege (ex., în procesul de divorţ) sau dacă judecarea ambelor cereri se impune pentru soluţionarea unitară a procesului (ex., când în procesul de partaj, pârâtul solicită prin cerere reconvenţională completarea masei bunurilor de împărţit).
Cererea reconvenţională se timbrează în funcţie de pretenţiile solicitate de pârât, după regulile aplicabile cererii principale de chemare în judecată, după cum aceasta este sau nu evaluabilă în bani.
