Evaluaţi acest articol
(20 voturi)
6 comentarii

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 53 de ani, au fost reţinute de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, fiind acuzate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, în formă continuată. Alte două persoane, una în vârstă de 28 de ani (cunoscută cu antecedente penale în Germania) şi cealaltă de 24 de ani (fără antecedente penale), au fost plasate sub control judiciar.

Cele şapte persoane făceau parte dintr-o grupare infracţională, pusă la cale încă din anul 2014, grupare destructurată de anchetatorii gălăţeni pe data de 25 august, când au avut loc mai multe percheziţii domiciliare.  
Astfel, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au descins la şapte imobile situate pe raza judeţelor Galaţi şi Vaslui. În timpul percheziţiilor, anchetatorii au fost identificat şi ridicat sumele de 1.140 lire sterline şi 52.000 euro, bijuterii de aur, accesorii ale unor branduri de lux, un pistol WALTER P22 calibru 9 mm, o sabie, opt doze de droguri de mare risc şi mijloace materiale de probă (înscrisuri, medii de stocare, etc.).
De asemenea, două autoturisme, cu o valoare estimativă de 60.000 euro, au fost puse sub sechestru asigurător. 

Bani confiscaţi şi maşini sechestrate

La finalul percheziţiilor, la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au fost duse, în vederea audierii, 17 persoane, cinci dintre ele primind ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. 
Procurorii susţin că, „în perioada 2014 – iulie 2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, inculpaţii au recrutat, prin inducere în eroare, utilizând metoda „Loverboy”, trei persoane vătămate minore (una dintre ele diagnosticată cu diabet) pe care prin constrângere psihică şi fizică, prin menţinere în eroare şi şantaj emoţional, limitându-le libertatea de comunicare şi mişcare, le-au transportat, transferat, adăpostit, primit, supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale, pe diferite perioade de timp, în diferite locaţii Germania”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Inculpaţii recrutau şi fete majore, pe care apoi le obligau să se prostitueze în diferite locuri din Galaţi, Braşov sau în oraşe din Germania. 
”În perioada 2015 – aprilie 2019, inculpaţii au recrutat prin inducere în eroare, utilizând aceeaşi metodă „Loverboy”, alte cinci victime majore, pe care, prin violenţă fizică şi verbală, le-au transportat, transferat, adăpostit, primit, supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale, pe perioade diferite de timp, în diferite locaţii pe raza municipiilor Braşov şi Galaţi, precum şi pe teritoriul Germaniei”, mai susţin procurorii.
În urma cercetărilor efectuate până în prezent, anchetatorii au stabilit că membrii grupării infracţionale au reuşit să strângă de pe urma fetelor pe care le obligau să se prostitueze peste 310.000 de euro. 

Plângerea, echivalentă cu libertatea

Inculpaţii cercetaţi în acest dosar şi-au luat măsuri de protecţie şi, pentru a scăpa de răspunderea penală, le eliberau pe fetele traficate în momentul în care aflau că rudele lor au depus plângere la poliţie. „Este de precizat faptul că unele dintre victimele majore şi minore au fost lăsate să revină în România doar în momentul în care inculpaţii au aflat că rudele tinerelor au formulat plângeri la organele de urmărire penală”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Cei cinci inculpaţi reţinuţi vor ajunge în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. 
În acest caz, suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, procurorii beneficiind de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Brăila, S.C.C.O. Vrancea, S.C.C.O. Vaslui, poliţiştilor din cadrul Inspectorului de Poliţie al Judeţului Galaţi şi Vaslui, precum si cadrelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi şi Vaslui.
Despre modul de operare al inculpaţilor, dar şi mai multe informaţii despre afacerea ilegală care a durat mai bine de patru ani veţi putea citi în numărul următor al "Vieţii libere".

Citit 12241 ori Ultima modificare Vineri, 30 August 2019 13:17

6 comentarii

  • postat de Dragos Petrov Marți, 27 August 2019 11:58 5.13.187.*** Link la comentariu
    0
    19

    Este foarte simplu de a demasca astfel de hiene si nu numai :EXPLICATII CU ARGUMENTE VERIFICABILE O PROVENIENTEI A BUNURILOR CE LE DETIN, masini , case, trai de nabab si cate altele.....e foarte simplu doar ca nu se vrea pentru ca alaturi de aceste hiene sunt foarte multi politicieni, oameni de afaceri si alti pietari, ghiftuiti ,cu averi optinute toate ilicit....cum sa se aplice aplice o astfel de lege???????

    Raportează
  • postat de JUSTIŢIARUL Marți, 27 August 2019 11:48 81.12.149.*** Link la comentariu
    1
    23

    Opriti in trafic toti cocalarii cu BMW-uri si geamuri fumurii si veti avea surprize. In felul acesta statul se va imbogati prin confiscarea averii acestora nejustificata!
    Apoi adoptati odata Legea Prostitutiei, ca nu suntem mai catolici decat Papa, creându-se noi locuri de muncă, igienă, control, sănătate si se va face ordine in tara asta!

    Raportează
  • postat de Pin Marți, 27 August 2019 07:30 188.24.214.*** Link la comentariu
    0
    20

    Orasul clocaie de indivizi care in viata lor nu au muncit dar au masini de lux , i-si lasa barba poarta ochelari de soare indiferent ca e soare sau innourat ca sa fie greu de recunoscut in caz de , eu nu pot sa cred ca matusa tamara le-a lasat la toti avere fabuloasa ca sa-si cumpere masini de lux.

    Raportează
  • postat de European Police Story Marți, 27 August 2019 01:25 89.136.231.*** Link la comentariu
    0
    22

    Sunt mii de proxeneti in Galati ! Se pot recunoaste foarte usor dupa aspect, comportament, barba, masina , tatuaje , ceafa , limbaj. Ei traiesc din exploatarea sexuala a fetelor care sunt in marea majoritate fara scoala, cultura, educatie. Nimeni nu se casatoreste cu o prostituata decat daca vrea sa o mai exploateze si el inca cativa ani.

    Raportează
  • postat de Alin Luni, 26 August 2019 12:50 5.2.205.*** Link la comentariu
    0
    56

    Ocupatie la ordinea zilei. Asta explica hainele, masinile si statul la cafenele de dimineata pana seara.

    Raportează
  • postat de Gălățean Luni, 26 August 2019 11:20 82.102.24.*** Link la comentariu
    0
    64

    Se pare ca au mai fost prinși încă 5 "pești" , dintre cei 10. 000 care "înoată" prin Galați...

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.