Aplicarea sancţiunii disciplinare se face printr-o decizie scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care angajatorul a luat la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, însă nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Pentru a fi legală, decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, următoarele menţiuni prevăzute de Codul muncii:
- descrierea concretă a faptei comise de către salariat;
- prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat prin săvârşirea faptei care constituie abatere disciplinară;
- motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea respectivă (când salariatul nu s-a prezentat la convocare fără motive obiective);
- temeiul de drept (Codul muncii sau alte acte normative) în baza căruia a fost aplicată sancţiunea disciplinară;
- termenul în care decizia de sancţionare poate fi contestată;
- instanţa de judecată competentă la care salariatul poate să depună contestaţia împotriva deciziei de sancţionare.
Lipsa din decizia de sancţionare disciplinară a oricăreia dintre menţiunile enumerate este sancţionată de Codul muncii cu nulitatea absolută a deciziei.
Angajatorul trebuie să comunice salariatului decizia de sancţionare în cel mult cinci zile calendaristice de la data emiterii acesteia. De regulă, comunicarea deciziei se face prin înmânarea acesteia direct salariatului. Dacă salariatul refuză primirea deciziei, angajatorul o va transmite prin poştă, cu scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa salariatului.
Împotriva deciziei, salariatul poate formula contestaţie la instanţa de judecată competentă în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.
În cazul în care s-a aplicat sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, iar raporturile de muncă au încetat, Codul muncii precizează că este competent tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială salariatul îşi are, la momentul introducerii contestaţiei, domiciliul, reşedinţa sau locuinţă statornică.
În situaţia în care nu a încetat contractul individual de muncă prin aplicarea sancţiunii disciplinare, este competent şi tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are locul de muncă salariatul.
