Petrecere ilegală, denunțată pe Facebook. Ce a pățit organizatorul

Petrecere ilegală, denunțată pe Facebook. Ce a pățit organizatorul
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Un chef la care participau zeci de persoane a fost ”spart” sâmbătă dimineață de poliție după ce imagini în care apăreau mai mulți petrecărețu decât permite legea la ora actuală au fost publicate pe un site de socializare. În imaginile făcute publice apăreau peste 60 de oameni adunați în aer liber, în zona Satului Pescăresc, pe malul Siretului.

Evenimentul, organizat fără respectarea regulilor stării de alertă care limitează numărul participanților la petreceri, a atras atenția polițiștilor de la Secția 3, care au mers la fața locului și au constatat că cele filmate și difuzate pe Facebook se adevereau.

”La fața locului a fost identificat organizatorul petrecerii, un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Galați, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind desfășurarea unui eveniment privat în aer liber. Toate persoanele aflate la fața locului s-au conformat recomandărilor polițiștilor, părăsind zona”, a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Reamintim că, la acest moment, potrivit  regulilor instituite pe perioada stării de alertă în scopul prevenirii răspândirii noului coronavirus, sunt permise evenimentele în aer liber cu maximum 50 de persoane, iar în spații închise, cu cel mult 20 de participanți. 

Citit 3771 ori Ultima modificare Luni, 22 Iunie 2020 01:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.