Substanţe toxice interzise, ”topite” în acte

Substanţe toxice interzise, ”topite” în acte
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Administratorul unei societăţi agricole din judeţul Galaţi a intrat în atenţia poliţiei după ce a încercat să salveze "din pix" o cantitate mare de substanţe toxice, destinate protecţiei plantelor.

Având pe stoc peste 1.100 de litri de fungicid marca "Timpani", produs care nu a mai fost omologat în România începând cu luna mai a acestui an, şi alte 70 de litri de substanţe pentru protecţia plantelor care îi expiraseră în magazie înainte de a fi folosite, antreprenorul a găsit o modalitate simplă, dar ilegală, de a face să "dispară" produsele pe care nu ar fi trebuit nici să le deţină, nici să le folosească. Asta au constatat poliţiştii de la Arme, care au depistat, la un control făcut la sediul asociaţiei, că "respectivele produse de protecție a plantelor au fost retrase din gestiune, în perioada aprilie-iunie 2020, în baza unor bonuri de consum, în care s-a menționat în fals că produsele respective au fost utilizate pentru diverse culturi".

Întreaga cantitate, de 1.300 de litri de substanţe, a cărei valoare depăşeşte suma de 110.000 de lei, a fost indisponibilizată.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și producerea, livrarea, utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării.

Citit 2733 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Iulie 2020 02:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.