Evaluaţi acest articol
(19 voturi)
1 comentariu

Timp de aproape zece ani, patronul unor case de amanet din Galaţi a condus o reţea "specializată" în împrumuturi de bani cu dobânzi astronomice, finalizate cu acte de violenţă psihică şi însuşirea abuzivă a imobilelor oferite drept gaj. Acţiunile reţelei căpătau un aparent iz de legalitate, cu concursul unui notar şi al unui executor judecătoresc, în faţa cărora victimele erau duse şi puse să semneze documentele. 12 persoane au ajuns la DIICOT miercuri, 11 noiembrie, după ce poliţiştii de la Crimă Organizată au descins în zece locaţii de unde au ridicat înscrisuri, bani, aur şi maşini de lux. 

2011 este anul în care gruparea, despre care anchetatorii spun că ar fi formată din şapte membri, ar fi început să "activeze" pe piaţa acordării de împrumuturi cu dobândă, garanţii şi acte de violenţă, cunoscute generic sub numele de camătă. Liderul grupului, care ar fi coordonat fiecare pas, de la selectarea persoanelor care urmau să devină "debitoare", la semnarea contractelor şi ulterior la recuperarea sumelor sau a garanţiilor, este proprietarul unor case de amanet din Galaţi, care ar fi atras în mecanismul afacerii atât angajaţi ai firrmelor pe care le controla, cât şi autorităţi care să îşi dea girul legalităţii asupra documentelor în baza cărora, timp de mai bine de nouă ani, ar fi obţinut aproape 1.500.000 de lei şi peste 100.000 de euro. 

Pasul 1: racolarea

Prima etapă o constituia identificarea potenţialelor victime, aspect de care se ocupa liderul grupării. Acesta urmărea ca persoana ce urma să fie "ajutată" să deţină bunuri mobile şi imobile de valoare mare, care să poată fi constituie drept garanţii ale împrumuturilor. Scopul era clar: victima, care nu dispunea momentan de lichidităţi şi avea nevoie de un împrumut urgent, chiar cu dobândă foarte mare, să poată, în cazul în care nu putea restitui suma datorată la timp, să dea în schimb ceva: o casă, un teren, o maşină sau bijuterii. "Liderul grupului infracţional stabilea inclusiv modalităţile concrete în care se exercitau presiuni asupra fiecărei victime în parte, cu scopul de a se ajunge la executarea silită a acestora şi însuşirea bunurilor mobile şi imobile deţinute de către debitori şi a obţine astfel beneficii materiale cu mult mai mari decât valoarea creditelor acordate", se arată în concluziile anchetatorilor care miercuri, 11 noiembrie, au descins în zece locaţii din Galaţi pentru strângerea de probe şi ridicarea de suspecţi. 

Pasul 2: contracte cu angajaţii

Odată debitorul identificat şi convins să ia bani cu împrumut, în scenă apărea şi "creditorul" oficial. Niciodată acesta nu era patronul, ci un angajat de la una din casele de amanet deţinute de acesta. Numele angajatului apărea în actele ce erau încheiate la un notar agreat. Acesta din urmă îşi dădea girul asupra împrumutului, care cuprindea suma formată din banii împrumutaţi efectiv, şi dobânda aferentă. "Angajaţii erau la curent cu întreaga activitate infracţională şi, din dispoziţiile liderului, mergeau la notariat şi semnau contractele în calitate de creditori, ocazie cu care în conţinutul acestor contrate erau trecute la rubrica „obiectul contractului” sume ce reprezentau valoarea împrumutului propriu-zis la care se adăuga valoarea dobânzii pretinse de către lider, deşi efectiv victimele nu primeau decât suma împrumutată, aceştia fiind astfel obligaţi din start la plata unor sume de bani mai mari şi care nu erau trecute cu titlu de dobândă în contract, ci ca parte integrantă a sumei împrumutate", explică anchetatorii. 

Pasul 3: război psihologic 

De cele mai multe ori, victimele nu ajungeau să restituie la timp şi complet sumele pe care se obligau să le plătească şi, astfel, membrii grupării ajungeau să exercite asupra lor tot felul de presiunii pentru a-i determina să se achite, într-un fel, de datorie. Totul cu sprijinul notarului şi al unui executor judecătoresc, ambii la curent cu demersurile grupării de cămătari. "Liderul grupării infracţionale trecea la următoarea etapă a planului infracţional, cu concursul şi în acest caz al celorlalţi membri ai grupării, precum şi al unor notari și executori judecătoreşti, ce consta în exercitarea unei presiuni psihice permanente asupra victimelor, care ajungeau astfel în situaţia de a fi subjugate psihologic, starea de teamă ce le era indusă dominându-le toate acţiunile şi ajungând astfel să semneze orice tip de documente le erau solicitate de către membrii grupării, de teamă să nu fie executate silit", se arată în concluziile anchetei DIICOT Galaţi. 
Prejudiciul calculat până la acest moment prin actele de camătă, şantaj şi spălare de bani se ridică la 1.445.000 de lei și 110.000 de euro. În urma percheziţiilor de miercuri, poliţiştii au ridicat din locaţiile verificate 62.000 de euro, 143.100 de lei, 1,5 kg aur și trei autoturisme de lux, dar şi contracte de împrumut încheiate cu diverse părţi vătămate. 12 persoane au fost conduse la DIICOT Galaţi sub escorta jandarmilor, urmând ca procurorii să dispună, la finalul audierilor, măsurile care se impun. 


Citit 5954 ori Ultima modificare Joi, 19 Noiembrie 2020 00:30

1 comentariu

  • postat de Cristi Joi, 12 Noiembrie 2020 14:36 5.2.209.*** Link la comentariu
    1
    6

    Zici că sunt descrise procedurile Bancilor din Romania.
    Pasul 1 Racolarea:
    Hai la noi sa imprumuti bani fara dobanda ,,mare,, dar cu comisioane ascunse/taxe anuale si tot tacamul.
    Pasul 2:
    Contracte făcute de angajați care cunosc în detaliu toate schemele de păcălit pensionari și oameni săraci cu duhul.
    Pasul 3 Război Psihologic:
    Ferească Dumneazeu ca nici nu se face termenul de plată și deja primești mesaje de instiintare că se aproprie termenul limita, iar in cazul in care ai platit îți mulțumesc.
    Dacă ajungi pe mâna recuperatorilor gen Krug și alte societăți de recuperări creanțe ai pus-o vinzi tot...

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro