Armă căutată de italieni, vândută în Galaţi

Armă căutată de italieni, vândută în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O armă căutată de autorităţile italiene de cinci ani, despre care se presupune că ar fi fost folosită în comiterea unor infracţiuni în Peninsulă, a fost găsită pe raza judeţului Galaţi după ce a fost introdusă ilegal în ţară şi vândută unui localnic din Iveşti. Poliţiştii au aflat de faptul că bărbatul, în vârstă de 35 de ani, ar deţine un pistol cu glonţ fără a avea acest drept şi au descins la locuinţa acestuia, însoţiţi de luptătorii din trupele speciale. În urma a două percheziţii domiciliare, au găsit arma precum şi muniţia aferentă, pe care bărbatul a declarat că le-ar fi cumpărat de la un necunoscut.

"Polițiștii au găsit un pistol cu glonț, calibrul 6,35 milimetri și trei cartușe, calibrul 6,35 milimetri, muniție letală, deținute ilegal. În urma verificărilor, a reieșit că bărbatul și-ar fi procurat arma și muniția de la o persoană necunoscută, din județul Galați, pistolul figurând în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile italiene, din anul 2016", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pistolul şi muniţia aferentă au fost ridicate, iar individul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. El urmează a fi dus în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă.

Citit 2826 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Ianuarie 2021 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.