ANCHETĂ VL. Evaziune de milioane de euro la coada vacii

ANCHETĂ VL. Evaziune de milioane de euro la coada vacii
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Zeci de țărani din comune din nordul județului, preponderent din Ghidigeni, sunt acuzați că au făcut parte din mecanismul de deturnare a taxei pe valoare adăugată, pus în funcțiune de o societate de prelucrare a cărnii din Botoșani. În zece ani de zile, prin aproape 2.000 de facturi emise fictiv, patronii au evitat plata către stat a dărilor care însumează circa trei milioane de euro. Escrocheria a făcut obiectul unor anchete care au bătut pasul pe loc la autoritățile judiciare din Botoșani ani de zile. La inițiativa Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, Parchetul Tribunalului Galați a redeschis dosarul, pe care l-a trimis, zilele trecute, în judecată. 

Societatea ”Dadycom” SRL este firma în jurul căreia s-a țesut, timp de zece ani, un mecanism infracțional pe cât de complex, pe atât de ”rezistent” în timp, dar și profitabil. Bonus, a implicat atragerea unui număr foarte mare de participanți, care au pus umărul la derularea afacerilor ilegale, cărora reprezentanții societății se străduiau să le confere o aparență de legitimitate cât se poate de solidă. Printr-o schemă relativ simplă, dar perfect stăpânită de patroni, posesori de studii medii, și executată cu ajutorul samsarilor de vite din județul Galați, oameni simpli, cu câteva clase și săraci lipiți pământului, care nu știu nici economie și nici legi, s-a reușit punerea în aplicare a ceea ce procurorii numesc o rezoluție infracțională cu consecințe deosebit de grave, nu doar din punct de vedere al prejudiciului, dar și al complexității și întinderii tentaculelor. Mărfuri, respectiv, vite și carcase de vite, în valoare de peste 122 de milioane le lei, pentru care ar fi trebuit achitată taxă pe valoarea adăugată - TVA - în valoare de aproape 14 milioane de lei, au făcut obiectul tranzacțiilor deslușite de procurorii gălățeni pe durata unui an de anchetă. Mai mulți samsari, pe numele cărora se făceau plăți, au fost deja condamnați în baza unor acorduri de recunoaștere, pentru complicitate la evaziune fiscală. ”Greii” afacerii, respectiv, administratorul firmei, șeful serviciului de aprovizionare din cadrul firmei, fratele administratorului, precum și omul de încredere care intermedia relațiile dintre afaceriștii de la Botoșani și samsarii de la Ghidigeni, au fost abia acum trimiși în fața instanței, sub acuzațiile de evaziune fiscală în formă continuată în variantă agravată și, respectiv, complicitate la această infracțiune. 

Soră și frate, evaziune de top 

Afacerea ”Dadycom”, societate de procesare și prelucrare a cărnii din județul Botoșani, este o afacere de familie, începută prin 2005. După câțiva ani de testare a pieței, cu afaceri în limitele legii, administratorul firmei, Raluca Tipu și fratele ei, Dragoș Alexuc, în calitate de șef serviciu aprovizionare și desfacere, au început să deruleze un altfel de business. Aparent legal, în plină expansiune, dar în realitate, unul bazat pe scheme contabile care aveau un singur scop: acela de a fenta plata obligațiilor către bugetul de stat, respectiv, a TVA-ului. Timp de zece ani, prin intermediul unui număr de 1.966 de facturi, au ”plimbat” banii obținuți din cumpărarea la ”negru” a vitelor pe care le sacrificau în abatoarele proprii. 

”La momentul efectuării acestor achiziţii de la persoane fizice, fără plata TVA, inculpata Tipu Raluca, în calitate de administrator al societăţii, nu a întocmit borderouri de achiziţie ori nu a solicitat file din carnetele de comercializare deţinute de persoanele fizice, proprietare ale bovinelor, pe care trebuia să le înregistreze în contabilitate”, se arată în rechizitoriul de 600 de file, prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a trimis cauza pe masa judecătorilor. 

Pentru a da aparență de legalitate comercializării carcaselor, acestea erau ”trecute” printr-o veritabilă rețea de PFA-uri. ”Beneficiarii” -  o întreprindere individuală, o societate comercială și 22 de samsari de vite proveniți în principal din comuna Ghidigeni, dar și din împrejurimi, deținători de PFA-uri. Aceștia întocmeau facturi pe care le remiteau către Dadycom, documente întocmite, conform surselor din cadrul anchetei, după indicațiile și chiar dictarea lui Dragoș Alexuc, reprezentantul firmei, care se îngrijea ca toate chichițele frauduloase să fie atent mascate. Oameni simpli, samsarii s-au conformat regulilor și acceptau ca, după ce li se virau banii în cont, să îi remită patronilor firmei, în schimbul unui comision. Totul se făcea sub atenta supraveghere și coordonare a unui anume Gică Hristea, un localnic din Ghidigeni, un fel de om de încredere al afaceriștilor botoșăneni care avea, printre atribuții, și identificarea potențialilor ”parteneri” de afaceri din rândul samsarilor. Până în octombrie 2020, acesta a fost mecanismul prin care, prin facturile întocmite cu plata TVA, a fost dedusă de către administratorul firmei suma de 13.958.394 de lei, aferentă unor facturi cu valoarea de 122.092.745,38 lei. 

Sechestru pe averi, patronii - liberi

Ampla anchetă care a vizat zeci de persoane implicate în mecanismul fraudulos s-a soldat, la un moment dat, cu arestarea principalilor artizani. Arestul preventiv a fost însă înlocuit după puțin timp de către judecători cu arestul la domiciliu și mai apoi cu controlul judiciar. În custodia autorităților a rămas însă averea pe care procurorii au dispus instituirea sechestrului. Este vorba despre două case de lux, dintre care una ridicată pe numele firmei evazioniste, care nici nu ar fi fost înregistrată în evidențele fiscale ale primăriei, în scopul evitării plății impozitelor și peste o sută de hectare de teren, din a căror valorificare anchetatorii speră să poată acoperi prejudiciul. Acesta ar putea fi achitat chiar de inculpații trimiși acum în judecată pentru fapte care le-ar putea aduce de la 9 la 15 ani de pușcărie, numai că aceștia au încercat să îi convingă pe anchetatori că au acționat perfect legal și nici nu au recurs la varianta încheierii acordurilor de recunoaștere. În aceste condiții, este puțin probabil ca inculpații să achite de bunăvoie prejudiciul, care, cu tot cu penalități, ar ajunge la circa cinci milioane de euro, bani ce s-ar face venit la bugetul de stat, iar pentru ei ar însemna prețul încetării procesului.

Citit 6897 ori Ultima modificare Marți, 19 Octombrie 2021 13:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.