Pedepse blânde pentru doi infractori

Pedepse blânde pentru doi infractori
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Doi gălățeni au fost încarcerați în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, după ce justiția i-a găsit vinovați de comiterea unor infracțiuni suficient de grave încât să le aplice pedepse cu executare. Bizar este cuantumul sancțiunilor pe care le vor avea de executat cei doi, în condițiile în care unul dintre infractori s-a făcut vinovat nu de una, ci de trei fapte, una mai gravă decât alta. În speță, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit vinovat de viol, tentativă de omor și conducere fără permis, primind o pedeapsă de 7 ani de închisoare.

Cu șase ani mai puțin, respectiv un an de închisoare cu executare a primit un alt gălățean, de 52 de ani, care fiind prins la volan într-o stare "ciudată", a refuzat să îi fie prelevate probe biologice. Dacă în primul caz, cele mai grele pedepse ar fi ajuns, conform Codului Penal, la zece ani de pușcărie doar pentru tentativă la omor și, respectiv, viol, în timp ce conducerea fără permis "atrage" maximum cinci ani de închisoare, în cazul celui de-al doilea, sentința maximă pe care ar fi riscat-o ar fi fost de cinci ani.

Ambii au primit mandate de executare din partea Tribunalului, respectiv, Judecătoriei Galați, acestea fiind puse în aplicare, în aceeași zi, de polițiștii de la Urmăriri.

Citit 2043 ori Ultima modificare Luni, 08 Noiembrie 2021 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.