Hoț în serie, prins "la lucru" în supermarket

Hoț în serie, prins "la lucru" în supermarket
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Un tânăr presupus autor al mai multor furturi de telefoane comise în ultimele săptămâni în zone aglomerate din oraș a fost reținut într-un supermarket de pe raza Secției 3 Poliție. Ceea ce l-a dat de gol a fost chiar o parte a prăzii, găsite asupra lui de agentul de securitate al centrului comercial. Mare parte din prejudiciu a fost recuperat, susțin polițiștii, care îl bănuiesc însă pe individ că a comis mai multe fapte decât cele pe care le pot proba în momentul de față.

Secția 3 Poliție a fost sesizată despre prezența individului în incinta unui supermarket de către agentul de pază al centrului comercial, care a relatat faptul că, în incintă, se află un bărbat suspect de furtul unui telefon mobil. La fața locului, oamenii legii l-au găsit pe tânărul de 24 de ani, care era suspect de furtul nu doar al unui singur telefon, ci al mai multora, unul sustras chiar în acea zi, iar altele, cu câteva zile înainte.

"Asupra tânărului au fost găsite două telefoane mobile. Acesta a fost condus la sediul Poliției și, în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că cele două telefoane ar fi fost sustrase de la proprietarii acestora, unul, în cursul zilei de 2 decembrie, în timp ce victima s-ar fi aflat la cumpărături, în supermarket, celălalt, în data de 6 decembrie, dintr-un mijloc de transport în comun. Totodată, polițiștii au stabilit că, în perioada 22 noiembrie - 6 decembrie, bărbatul ar mai fi sustras, de la alte trei victime, alte două telefoane mobile și un portofel", a precizat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Prejudiciul creat prin furtul telefoanelor și al portofelului ar fi, conform poliției, de peste 7.600 de lei, din care anchetatorii au reușit să recupereze 5.640 de lei. Suspectul este cercetat pentru furt calificat în formă continuată, polițiștii efectuând verificări în legătură cu întreaga activitate infracțională a acestuia.

Telefon furat din restaurant

Nu doar centrele comerciale, autobuzele și piețele sunt locurile preferate de hoți, ci și restaurantele sau magazinele, primii în pericol de a fi jefuiți fiind chiar angajații. A pățit-o angajata unui restaurant din Țiglina, care a rămas fără mobilul în valoare de 2.000 de lei, în timp ce se afla la serviciu. Femeia a sunat la poliție, oamenii legii reușind să îl identifice pe hoț după înregistrările de pe camerele de supraveghere din zonă. Acesta este un bărbat de 36 de ani, asupra căruia a fost găsit bunul furat. Bărbatul este cercetat pentru furt, polițiștii făcând verificări pentru a stabili dacă nu este autorul și altor fapte de acest gen.

Citit 3217 ori Ultima modificare Vineri, 10 Decembrie 2021 21:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.