Zeci de kilograme de bijuterii, retrase de pe piață

Zeci de kilograme de bijuterii, retrase de pe piață
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Aproape 30 de kilograme de bijuterii din aur și argint au fost retrase de la vânzare în urma a 12 percheziții care au avut loc la magazine de profil din municipiile Galați și Tecuci. Polițiștii de la Economic și inspectorii de la Protecția Consumatorului au urmărit să verifice modul în care sunt înregistrate obiectele prețioase și dacă vânzarea acestora se face cu respectarea legislației în domeniu. Pentru că în foarte multe cazuri existau suspiciuni de operațiuni ”la negru” cu metale și pietre prețioase, au fost ridicate cantități însemnate de bijuterii, în vederea continuării cercetărilor. 

”Au fost descoperite și indisponibilizate 23.357, 38 grame de aur și 140 de pietre prețioase, în valoare de peste 6.000.000 de lei și au fost întocmite patru dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de Legea nr. 241/2005”, au transmis reprezentanții IPJ Galați. 

Alte cinci kilograme de aur și argint au fost confiscate ca urmare a constatării a șase contravenții, pentru care organele de control au aplicat amenzi în valoare de 31.500 de lei. 

Citit 1945 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Decembrie 2021 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.