Filtru de poliție la intrarea în orașul Galați. Toate mașinile care intră vor fi controlate

Filtru de poliție la intrarea în orașul Galați. Toate mașinile care intră vor fi controlate
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Vor fi controale și la Galați, începând din această după-amiază, în urma alertei privind arma furată de la postul de pază al unei unități militare din județul Constanța.

La aproape 48 de ore de la dispariția mitralierei și a încărcătorului, conducerea Poliției a decis suplimentarea controalelor în trafic, după ce, inițial, s-au făcut mobilizări masive în trafic în județele Constanța și Suceava. Potrivit IPJ Galați, începând cu această după-amiază, echipaje de poliție vor fi amplasate pe sensul de intrare în oraș dinspre Brăila, în zona podului.

Vor fi verificate mașinile care intră în Galați, astfel că șoferii sunt sfătuiți să dea curs indicațiilor și solicitărilor agenților. Reamintim că sute de polițiști au fost mobilizați pentru verificări în trafic, începând de sâmbătă seară, în mai multe județe, precum și în Vama Siret, pe unde se presupune că ar putea ieși presupusul atacator care a furat arma. Până la acest moment, verificările nu au avut însă niciun rezultat, ancheta demarată la Constanța urmărind mai multe posibile piste, inclusiv înscenarea de către militarul tâlhărit pentru ca acesta să ascundă o eventuală pierdere a armei.

Citit 9649 ori Ultima modificare Duminică, 27 Martie 2022 20:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.