Cu toporul, în casa lui Cristea

Cu toporul, în casa lui Cristea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ultima şmecherie a lui Ionel Radu: „Daţi-mi posibilitatea să-mi angajez avocat!” *

Ionel Radu, din Chiraftei, a ajuns, cu ajutorul subofiţerilor de la Postul de Poliţie Măstăcani, prim-procurorului Dumitru Baciu (FOTO), de la Parchetul Tg. Bujor şi Judecătoriei din acelaşi oraş, la locul său – în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, pentru 30 de zile, încheind-o cu şirul fărădelegilor săvârşite în localitatea de domiciliu.

Ce a căutat, aia a găsit. În materialul de urmărire penală, şapte fapte ce contravin legii, care îl au ca autor. Nu putea trăi fără scandaluri, violenţe, furturi. Pericol pentru ordinea publică! Dar să dăm „filmul” înapoi. Născut la 5 august 1989, Ionel Radu, fiul Tudoriţei şi al lui Pandele, intră în colimatorul Poliţiei astă-toamnă.

Venea, la 4 octombrie, aproape de ora 19.00, de la o soră de-a sa, din cătunul Balinteşti. Era cu capsa pusă. Considerându-se stăpânul uliţelor, pune „în scenă” numere de circ, tulburând grav liniştea publică. Încercând să-l determine să lase lumea în pace, Ion Pruteanu, om nevinovat, pensionar, o păţeşte.

Este lovit, i se violează domiciliul. Serviciul de Medicină Legală Galaţi îi acordă, pe certificat, 7-8 zile de îngrijiri medicale. În aceeaşi seară mai sunt lovite Maria Radu, Săftica Ţocu şi Elena Nechifor.

Condus, de către poliţişti, la 16 martie 2010, la sediul Parchetului Tg. Bujor, să i se prezinte materialul de urmărire penală, Ionel Radu solicită, de la magistratul în faţa căruia se afla, domnul prim-procuror Dumitru Baciu, o amânare („Să-mi angajez avocat”).

La noul termen fixat, mai ia-l pe făptuitor dacă ai de unde! Pe Lună nici într-un caz nu putea fi plecat, din moment ce, în noaptea de 19 spre 20 martie a.c., sărind împreună cu Toader C. gardul de la locuinţa lui Constantin Păduraru, fură de la acesta bunuri de sezon – 23 de pomi fructiferi.

Valoarea lor, 400 de lei. Piersici şi nectarini! 11 la unul, 12 la celălalt. I-au plantat acasă la ei. În timpul cercetării, pentru că nu apucaseră să se prindă, pomii de la Toader C. sunt smulşi din gropi şi înapoiaţi părţii păgubite.

De precizat că Toader C. a recunoscut că i-a sustras de la Constantin Păduraru. Din partea lui Pandele Radu, tatăl lui Ionel, altă atitudine: „I-am cumpărat”, a explicat, fără să precizeze însă de la cine.

De Florii, ziua în amiaza mare („Pe la ora 14.30”), Ionel Radu, cu buzunarele goale, pătrunde fără drept în locuinţa lui Gheorghe Cristea. Ţinea în mână, la vedere, un topor. Deşi cunoscuţi în Chiraftei ca fiind prieteni de şpriţ, de data asta Cristea cade pe locul doi.

Cerându-i-se bani, ridică din umeri: „N-am, Ionele!”. Nemulţumit de răspuns, Ionel Radu îl ia la bătaie, şi nu oricum, ci fără milă. Ţipetele victimei, „recepţionate” de vecini.

Pe corpul celui lovit, leziuni multiple (primeşte, pentru a se vindeca, de la medicul legist, 15-16 zile de îngrijiri). Tot învârtindu-se prin casă, violatorul de domiciliu dă şi peste bani – 150 de lei, luându-i pe toţi.

Amplificând căutările, poliţiştilor li se servesc, de către cei din familia lui Ionel, explicaţii de luare în râs: „Din câte ştim, e plecat în străinătate!”. Numai că agenţii dispuneau de indicii de alt fel - ba s-ar afla la un unchi de-al său, în Fârţăneşti, ba că s-ar ascunde în Bădălan. În tot cazul, nu era plecat din ţară.

Poliţiştii reuşesc să-l captureze punând în aplicare scenariul „semnat” de şeful de post Ionică Dajboc - îl lasă, pe 5 august, să-şi sărbătorească ziua de naştere, după care, a doua zi, la ora 4,00 dimineaţă, i se pun cătuşele. „Săltat” direct din pat, nu mai are scăpare.

Ca măsură de precauţie, ieşirile din Chiraftei au fost blocate de către profesionişti în astfel de intervenţii, de la Poliţia de Frontieră. Ce aşteaptă acum Ionel Radu? Procesul… Trebuie menţionat că, la audieri, a ţinut-o pe-a sa, respingând învinuirile, în pofida probelor care nu-i sunt favorabile.

Citit 1346 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.