Ultraj la poliţist în Jorăşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Coasă contra pistol * „Ce dacă eşti îmbrăcat în haine de poliţist? Îţi tai capul…” *

Despre dosarul penal înregistrat la unitatea de Parchet Tg. Bujor sub nr. 1192/P/2008 se poate spune că este unul care de la soluţia scoaterii de sub urmărirea penală, dată de fostul procuror Ionel Daghie, a ajuns, după schimbarea la vârf intervenită la Parchet, la rechizitoriu cu propunerea de trimitere în judecată a inculpatului Negru Ionuţ, din Jorăşti.

În dosar, patru infracţiuni grave. Din acestea, una, şi anume, ultrajul săvârşit asupra poliţistului Claudiu Moisă, este privită complet diferit: Ionel Daghie, cu concluzia sa – „scoaterea”; celălalt magistrat care s-a ocupat de caz, şi anume, Dumitru Baciu, actualul prim-procuror de la Tg. Bujor, dimpotrivă, l-a trimis pe Ionuţ Negru în judecată – luna viitoare va începe procesul.                               

Dar să conturăm infracţiunea. La 22 iunie 2008, Ionuţ Negru, din Jorăşti, avea 17 ani. Se afla împreună cu Ion Frunză, cumnatul său, într-o căruţă. Amândoi, „afumaţi”. Era spre seară.

La momentul coborârii din atelajul hipo, în faţa barului S.C. Gemilord, fiecare ţinea în mână câte-o coasă. Agitându-le prin aer, adresează injurii administratorului Valeriu Buceag. Doreau să intre în bar, cu armele lor tăioase, iar acesta n-a fost de acord, cerând ajutorul unor cetăţeni pentru a-i pune pe fugă.

Alarmată de scandalul ce lua proporţii, martora Geanina Buceag telefonează la 112, solicitând intervenţia agenţilor din comună.

Speriat de armă

Aflat în serviciul de permanenţă la postul de poliţie, subofiţerul Claudiu Moisă, alertat de şefii săi, pleacă spre bar, îmbrăcat în uniformă. Pe drum, în apropierea locuinţei Tasiei Vasilache, se întâlneşte cu scandalagiii. Cerându-le să stea pe loc, Ionuţ Negru îl sfidează, îl ameninţă cu coasa, se dă la omul legii.

Agresiv faţă de poliţist („Cine eşti tu de mă opreşti pe mine? Te tai cu coasa…”). Şi s-a apropiat de agent. Ca să se apere, Claudiu Moisă îi pulverizează în faţă un spray iritant-lacrimogen. Pe loc, ochii minorului încep să lăcrimeze abundent. Plus usturimi.

Dezorientat pentru două-trei minute, agresorul, dezmeticindu-se, îl atacă pe agentul de poliţie cu coasa, atingându-i antebraţul stâng. Serviciul de Medicină Legală Galaţi îi acordă părţii vătămate1-2 zile de îngrijiri medicale.

Ionuţ Negru se refugiază după un gard. Îşi şterge restul de lacrimi de pe obraji, după care, în loc să plece acasă, revine la omul legii, cu înverşunare sporită, mai violent decât înainte – „Ce dacă eşti poliţist? Îţi tai capul”. Coasa, mişcată prin aer, pe direcţia poliţistului.

Simţind că viaţa sa se afla în pericol, Claudiu Moisă scoate pistolul. Somaţie verbală: „Negrule, dacă nu laşi coasa jos, trag!”. Inculpatul nu ţine cont de somaţie, continuând să ameninţe. În această situaţie, agentul face uz de armă - un foc de avertisment, în plan vertical. Detunătura e cu efect imediat: Ionuţ Negru o ia la fugă, coborând spre locuinţa lui Constantin Iţic.

Înclinaţii violente

La audiere, inculpatul n-a recunoscut că l-a lovit pe Claudiu Moisă cu coasa. Mai mult, a declarat că pe tot timpul cât s-au aflat faţă în faţă i-a vorbit politicos.

Acelaşi individ cu ieşiri violente, dar într-o altă zi (20 decembrie 2008, ora 23.30), pătrunde fără drept în curtea lui Gheorghe Hreşcu (54 de ani). Găsindu-l în casă, întins pe pat, încercă să-l lovească în cap cu un topor. Este văzut de un martor („A ieşit, cu un topor în mână, din încăperea în care se afla Gheorghe Hreşcu. După el, partea vătămată, care sângera”).

Citit 1898 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.