Dorin Meran, trimis în judecată pentru luare de mită

Dorin Meran, trimis în judecată pentru luare de mită
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

S-au mișcat rapid rotițele în dosarul fostului șef al Gărzii de Mediu Tulcea, gălățeanul Dorin Meran, care la o lună după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea șpagă de la un patron, a ajuns în fața instanței. DNA a finalizat cercetările în dosarul în care controversatul politician din Galați a ajuns să fie acuzat de luare de mită și a prezentat rechizitoriul în fața Tribunalului Tulcea, argumentând că fostul funcționar a condiționat direct "îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de primirea unei sume de bani". Mai exact, au punctat procurorii, Meran i-ar fi cerut, la începutul lunii septembrie, administratorului unei firme unde fusese în control, să-i de bani. Motivul? Mai multe nereguli constatate, și care s-ar fi cuvenit amendate, ar fi urmat să fie tratate "mai superficial", cu o sancțiune mult mai mică. Totul în schimbul unei sume convenabile.

"În perioada 30 august - 4 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea de comisar-șef al Comisariatului Județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, ar fi pretins de la un om de afaceri, martor în cauză, suma de 25.000 de lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică sau chiar sancțiunea avertismentului, ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale, administrată de martor", au precizat procurorii DNA.

Omul de afaceri a acceptat să îi dea banii lui Meran, dar în același timp a anunțat autoritățile, făcând un denunț care a dus la flagrantul de pe 4 septembrie, când Meran a fost prins în timp ce primea banii în mașina personală. Meran a fost arestat preventiv, stare în care se află și în prezent, și destituit de la conducerea instituției. El riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare.

Citit 2609 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 11:12

3 comentarii

  • postat de Contribuabil
    Vineri, 13 Octombrie 2023 15:49
    81.12.150.***
    Pai, musiu asta nu a fost numit de curand ...comisar sef? Parca prin vara... Asta e ! O sa stea mai mult peste gard decat a fost sef....:)
    0
    7
  • postat de vader
    Vineri, 13 Octombrie 2023 07:56
    193.230.156.***
    Rai, dom'le, rai....Nu mai poti sa faci si tu o prajitura decenta, ca te trezesti arestat...ce-a ajuns lumea asta....rai, dom'le, rai....
    LA MULTI ANI, CU SANATATE, DOMNU' SHMECHER! "MARE-ATENTIE CAND TE-APLECI" (sper ca ai vazut filmul), BUUAAAHAHAHAHAAAA
    1
    18
  • postat de Zizi
    Vineri, 13 Octombrie 2023 07:44
    89.137.226.***
    Pedeapsa mentionata este prea mica avand in vedere trecutul lui plin de asemenea fapte.
    Dar mai sunt si blestemele celor pe care i-a inselat.

    Ceea ce este de atentionat ca a ramas feciorul pe care l-a instruit intocmai si de care oamenii sa se fereasca.
    Aschia nu sare departe de butuc!
    2
    21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.