Un incident violent, în urma căruia un tânăr a ajuns în stare foarte gravă la spital, iar un altul, la poliție și apoi în arest, a avut loc în miez de noapte, în fața unui bloc din Micro 40
Mai exact în plină stradă, pe bulevardul Henri Coandă, loc unde doi tineri, aflați "la aer" cu mai mulți amici, s-au confruntat cu soțul unei femei, cu care au avut o dispută "spontană". Totul ar fi plecat de la faptul că tinerii, aflați în fața respectivului bloc, ar fi văzut cum, la un moment dat, soția celui ce avea să devină agresor, împreună cu o altă femeie, s-a îndreptat spre ușa imobilului și ar fi tras de ea nefiresc de tare. Smuciturile repetate i-au făcut pe tineri să le atragă atenția femeilor că zgomotele i-ar putea deranja pe vecinii care ar fi putut da vina, nejustificat, pe ei. Asta le-a nemulțumit pe cele două, una dintre ele chemându-și soțul să îi facă dreptate. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a apărut într-un suflet, înarmat cu o coadă de topor.
"În jurul orei 23,30, în urma unui conflict spontan, doi tineri cu vârstele de 26, respectiv, 20 de ani, în timp ce se aflau în fața blocului respectiv, împreună cu alți prieteni, ar fi fost loviți cu un obiect contondent în zona capului și a corpului de un bărbat, pe motiv că cei doi ar fi avut o discuție contradictorie cu soția acestuia", aveau să noteze polițiștii Secției 4, chemați prin 112 de amicii tinerilor agresați. Tânărul de 26 de ani a fost luat cu salvarea, în stare gravă, având multiple leziuni la cap și pe corp și a fost internat la Spitalul de Urgență.
"Din fișa de constatări preliminare emisă de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați, a rezultat că pentru leziunile traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu un obiect dur sunt necesare 45-50 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare", a explicat ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Soțul agresiv este cercetat pentru lovire și alte violențe și a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, în cursul zilei de marți, 24 octombrie, Judecătoria Galați a admis cererea procurorului și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.