Un gălățean care avea de executat o pedeapsă cu închisoarea, după ce a fost condamnat pentru trafic de droguri, a fost depistat de polițiști și încarcerat
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, Biroul Urmăriri, cu sprijinul polițiștilor din Matca, au depistat pe raza localității Matca, joi, 30 mai, un bărbat de 45 de ani, față de care Tribunalul Galați a emis la data de 28 mai 2024 un mandat de executare a pedepsei de 3 ani, 4 luni și 10 zile de închisoare, într-o cauză penală în care a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.
"Persoana depistată a fost condusă și încarcerată în Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați", a spus agent-șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.