Cumnata lui Iulian Aramă este în continuare avocata Electrocentrale

Cumnata lui Iulian Aramă este în continuare avocata Electrocentrale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Avocata Cerasela Zeca este în continuare cea care apără interesele Electrocentrale, acolo unde preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) este Iulian Aramă, cumnatul său. Situaţia ne-a fost confirmată de directorul societăţii, Eduard Urbanschi.

Cerasela Zeca s-a aflat ieri în instanţă pentru a susţine cauza societăţii care a angajat-o. După cum „Viaţa liberă” a mai scris, cumnata preşedintelui Consiliului de Administraţie a Electrocentrale a fost angajată pentru un miliard şi jumătate de lei vechi ca să intre în acest dosar. Suma apare chiar în dosarul care se află pe rolul instanţei. Este foarte adevărat însă că în tabelul de creanţe definitiv, care a trecut prin mâna judecătorului, datoriile reclamate de Electrocentrale au fost acceptate toate, mai puţin onorariul avocatului. Practic, judecătorul nu a acceptat ca suma de un miliard şi jumătate, care ar fi trebuit să ajungă la avocat, să fie trecută la plată în contul Apaterm.

„Eu am un contract perfect valabil”

Dată fiind situaţia destul de ingrată, în condiţiile în care conducerea PDL i-a sugerat public lui Aramă să renunţe la serviciile cumnatei, precum şi faptul că până acum subiectul a fost scăldat de cei care ar fi trebuit să ia atitudine, l-am sunat pe Eduard Urbanschi. În septembrie, acesta ne-a declarat: „Dacă domnul Aramă a declarat că va renunţa la serviciile dumneaei, probabil că îi va propune acest lucru Consiliului de Administraţie. Să vedem cum se aprobă”. Ieri, directorul general al termocentralei a recunoscut că are un contract perfect valabil şi cât se poate de legal cu avocatul Cerasela Zeca. „Eu nu am declarat niciodată că am renunţat la serviciile doamnei avocat, poate domnul Aramă a făcut aceste afirmaţii. Eu am un contract perfect valabil cu doamna şi nu vreau să mă trezesc cu un alt proces, dacă aş renunţa la serviciile sale”, ne-a spus Urbanschi.

Banii se dau, dar contractul este confidenţial

Cum era şi firesc, dat fiind faptul că onorariul avocatului, de un miliard şi jumătate, nu mai este un secret, l-am întrebat pe şeful Electrocentrale dacă a făcut vreo plată către Cerasela Zeca. „În contract sunt clauze de confidenţialitate, nu vă pot spune nimic în acest sens”, ne-a declarat Urbanschi. În contextul în care instanţa a refuzat să-şi pună semnătura pe onorariul consistent al apărătorului, este firesc şi logic faptul că un avocat nu lucrează gratis, mai ales într-un asemenea dosar în care debitul de recuperat este de aproximativ 3.400 de miliarde de lei vechi. Chiar dacă nu a recunoscut suma, Urbanschi, a admis indirect, că şi-a plătit avocatul. „Faptul că instanţa nu ne-a acceptat la plată această sumă nu înseamnă că ea nu se plăteşte”, a spus directorul general al Electrocentrale.

Un proces cu mulţi bani

Procesul în care în joc este căldura Galaţiului este departe de a se termina, iar „Viaţa liberă” urmăreşte acest dosar tocmai pentru că vorbim de interesul cetăţenilor. Dacă din acest interes unii ies în câştig şi alţii în pierdere vă lăsăm pe dumneavoastră să decideţi. Cert este că niciodată nu am scris că un asemenea contract ar fi ilegal, ci numai imoral. Asta în condiţiile în care avocata este cumnata celui care conduce Consiliul de Administraţie al Electrocentrale şi către ea vor pleca 150.000 de lei. Am mai scris într-un alt material că un raport făcut de Curtea de Conturi a adus în discuţie acest subiect, văzându-l însă nu ca pe o chestie ilegală, ci ca pe o sifonare a banului public. Fără să facă vreo referire la acest subiect, Urbanschi ne-a declarat: „Noi avem un contract perfect legal cu doamna avocat, dacă este să fie ceva ilegal sunt instituţii ale statului care să constate sau nu asta”, a spus acesta.

Citit 2599 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Octombrie 2011 14:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.