Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o în noiembrie împotriva unui cuplu care și-a abuzat sexual cele două fetițe și a postat imaginile pe internet.

Teribila poveste a ajuns la cunoștința autorităților după ce mama copilelor, o tânără de doar 22 de ani, ar fi postat pe TikTok imagini în care concubinul ei, posibil tată al minorelor, un bărbat de 48 de ani, efectua acte de natură sexuală asupra minorelor de 3 luni și, respectiv, 1 an și 7 luni.

”Bărbatul, acționând în scopul producerii de materiale pornografice, ar fi întreținut acte de natură sexuală cu două victime minore, context în care femeia cercetată ar fi realizat înregistrări de tip video, folosind un telefon mobil. Ulterior, persoanele în cauză ar fi editat materialele pornografice cu minori, prin suprapunerea unui fundal sonor, și le-ar fi distribuit pe o rețea de socializare”, au precizat anchetatorii, la scurt timp după ce au descins în locuința din Movileni a celor doi.

Copilele au fost preluate de urgență de asistenții sociali și plasate la un asistent maternal, iar cei doi ”părinți” au fost arestați pentru viol săvârșit asupra unui minor, complicitate la viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă.

DIICOT a finalizat dosarul zilele trecute și vineri, 12 decembrie, a anunțat trimiterea în judecată a cuplului. Tribunalul Galați va trebui să analizeze probele și să dea o decizie.

Citit 2099 ori Ultima modificare Duminică, 14 Decembrie 2025 19:04

1 comentariu

  • postat de Drepturile infractorilor sunt aparate dar victimele nenorocite pe viata ce fac?
    Vineri, 12 Decembrie 2025 20:06
    86.124.200.***
    Judecata sumara si munca silnica pe viata ar trebui dar cum traim in ue si pedofilii sunt protejati......
    6
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.