Ciobanii din Scânteieşti au primit 35 de ani de închisoare

Ciobanii din Scânteieşti au primit 35 de ani de închisoare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea de Apel Galaţi a schimbat în totalitate sentinţa dată de Tribunal în cazul celor trei ciobani acuzaţi că au ucis în bătaie un bătrân, Ion Olteanu, după care unul dintre ei l-a transportat la Bârlad, abandondându-l lângă linia ferată. Prima instanţă i-a condamnat la câte nouă ani de detenţie, inculpaţii mergând pe reglementările potrivit cărora dacă recunoşti fapta se reduce o treime din pedeapsa cuvenită. Acum, Curtea i-a dat lui Ştefan Patriche 11 ani şi patru luni, lui Pavel Covaci 11 ani şi jumătate, iar lui Nicu Ţecu 12 ani de puşcărie. Sentinţa nu este definitivă, mai având o cale de atac, la Înalta Curte. Mai trebuie spus că, în această vară, Patriche şi Covaci au mai fost trimişi în judecată pentru un alt omor asemănător, victimă căzându-i un tânăr din Murgeni, adus la stâna din Scânteieşti şi bătut, după ce a încercat să fugă. Crima a ieşit la iveală în timpul audierilor din acest dosar, în care au fost deja condamnaţi de două instanţe.

În toamna lui 2010, Ion Olteanu, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit la marginea Bârladului, a fost dus la spital, unde şi-a găsit sfârşitul. S-a dovedit că a fost „cumpărat” de Ştefan Patriche şi dus din Vaslui la stâna acestuia din Scânteieşti. Pe lângă Olteanu, Patriche i-a mai luat şi pe alţii, cărora le-a achitat datoriile făcute la magazinele din sat. Potrivit procurorilor, ciobanii erau obligaţi să muncească nopţile, erau trimişi la furat de porumb, iar dacă refuzau erau bătuţi cu bâtele, atât de „patronul”, „boierul”, cum i se zicea lui Patriche, cât şi de ceilalţi doi. Aşa a păţit şi Olteanu, care din cauza vârstei nu mai putea să alerge după animale, scăpându-le pe păşunile altora. Din cauza asta, l-au bătut în aşa hal încât bătrânul abia se mai putea mişca. Când au văzut rezultatele acţiunii lor, Covaci şi Ţecu l-au chemat pe „boier”, care l-a urcat în maşină, l-a dus la marginea Bârladului, unde l-a abandonat.

Citit 2875 ori Ultima modificare Marți, 03 Iulie 2012 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.