Zece ani de închisoare pentru o ţeapă imobiliară de peste 155.000 de euro

Zece ani de închisoare pentru o ţeapă imobiliară de peste 155.000 de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zece ani de puşcărie o aşteaptă pe Elena Buta, cea care a reuşit să-şi înşele rudele, prietenii, chiar şi pe propriul soţ, luându-le banii şi casele după ce a folosit acte încheiate în diverse birouri notariale.

Pedeapsa a fost majorată de judecătorii Curţii, ca urmare a apelurilor făcute de către Parchet, victime, dar şi de către condamnată. Iniţial, Tribunalul i-a dat Elenei Buta şase ani de puşcărie, femeia dând de înţeles judecătorului că nu a acţionat singură în acest demers care a dus la un prejudiciu de 155.000 de euro şi 40.000 de lei. Din afirmaţiile făcute în instanţă s-a putut înţelege că ar exista un dosar penal la Investigaţii Fraude, care i-ar avea ca protagonişti pe cei care au ajutat-o pe condamnată. Femeia a fost judecată în stare de libertate şi, până la ultima cale de atac, de la Înalta Curte, aşa va şi rămâne. În timpul procesului desfăşurat la prima instanţă, avocata Elenei Buta a solicitat să se ţină seama de faptul că femeia nu ar fi acţionat singură, că ar fi fost constrânsă şi chiar ameninţată de cei cu care „a lucrat”.

La rândul său, condamnata a recunoscut în faţa judecătorului că şi-a înşelat prietenii, soţul şi pe unchiul acestuia, luându-le apartamentele, dar a făcut precizarea că nu ar fi reuşit nimic fără ajutorul lui Florin Zugravu, care ar avea o agenţie imobiliară, şi fără un anume Constantin Mocanu, care ar fi ameninţat-o cu moartea ca să facă şi alte contracte după ce-l încheiase pe primul. „Ei spun acum că nu mă cunosc, dar fără ei nu puteam să fac toate astea”, le-a spus Buta magistraţilor. De altfel filmul întregii „activităţi” se află în rechizitoriul procurorilor, unde sunt amintiţi toţi notarii cu care ar fi „colaborat’” Elena Buta, angajaţii unora dintre aceştia cumpărând locuinţele păgubiţilor. Sistemul prezentat de procurori era unul simplu la prima vedere. Se făceau nişte împrumuturi, iar giranţii, prieteni şi rude cu femeia, fără să ştie îşi puneau gaj casele. Procurorii au făcut mai multe disjungeri, atât pentru notari, cât şi pe ceilalţi cu care femeia ar fi lucrat. Din informaţiile pe care le deţinem, notarii s-au ales cu neînceperi ale urmăririi penale, astfel că singura pe care o aşteaptă puşcăria este Elena Buta.

Citit 3401 ori Ultima modificare Luni, 17 Decembrie 2012 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.