Traficul de droguri al lui Machena, sub spectrul noului Cod penal

Traficul de droguri al lui Machena, sub spectrul noului Cod penal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În dosarul de trafic de droguri în care este judecat şi Machena, avocaţii au cerut casarea deciziei Tribunalului şi trimiterea spre rejudecare a procesului în care Ionel Moca, Robert Cocu şi Paraschiv Corangă au fost condamnaţi la ani grei de închisoare, respectiv 14 ani, 13 ani şi 15 ani de detenţie. Cei trei au fost acuzaţi de trafic de droguri de către procurorii DIICOT Galaţi. Deocamdată, judecătorii au amânat luarea unei decizii în acest sens.

Interesant este că, dintre toţi inculpaţii, doar Ionel Moca, zis Machena, a rămas după gratii, ceilalţi doi având parte de o înlocuire a acestei măsuri cu obligaţia de a nu pleca din localitate, pe care au încălcat-o, fugind unul în Spania şi celălalt în Italia. Tot la capitolul amânări a fost trecută şi cererea DIICOT de a li se revoca măsura şi de a fi arestaţi tocmai pentru că au încălcat condiţiile eliberării.

Şi Machena a avut parte de un astfel de tratament, impus de magistraţii Curţii, pe care şi el l-a încălcat. Accidentul pe care l-a comis, în noiembrie 2012, a scos la iveală faptul că, deşi avea interdicţia de a pleca din Pechea, a făcut-o, iar în Schela, din cauza vitezei, a spulberat două femei. Judecătorii i-au revocat măsura de a nu părăsi localitatea, astfel că la acest moment, Machena este arestat, dar şi condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de puşcărie pentru dubla ucidere din culpă pe care a comis-o.

Zilele acestea, în sala de judecată s-a vorbit mult despre plecarea în afară a celorlalţi doi inculpaţi, puşi şi ei în libertate de magistraţii Curţii de Apel. Adresele venite de la Poliţie arătau clar că Robert Cocu a plecat în Spania din octombrie 2012 şi că pe numele său figurează 13 infracţiuni de uz de fals. Familia lui a anunţat că bărbatul a plecat din ţară sub un alt nume şi că deja ar fi arestat în Spania. Cât despre Corangă, acesta ar fi plecat din decembrie 2013, în Italia, unde şi el ar fi încarcerat. Magistraţii sunt acum puşi în faţa evidenţelor, cei doi au încălcat măsurile impuse de ei, ceea ce duce automat la arestarea lor, însă există şi cererea de casare şi trimitere a dosarului pentru a fi din nou judecaţi de către Tribunal. Dacă ar admite această solicitare, chiar şi arestaţi, cei trei ar beneficia de tratamentul mult mai bun al noului Cod penal, care va intra în vigoare la 1 februarie.

Acest dosar a intrat în vizorul publicului pentru că unul dintre inculpaţi este Machena, implicat în câteva scandaluri care au stârnit un larg ecou în presa vremii. În 2007, a fost inculpat într-un dosar de trafic de persoane, unde protagonistă a fost şi fiica unei judecătoare din Galaţi, care s-a pensionat între timp. Cei doi erau împreună, lucru care a fost dezbătut în presă. Ulterior, a venit traficul de droguri, judecat acum, dar şi accidentul rutier care a avut drept urmare moartea a două femei. Toate aceste infracţiuni n-au fost trecute cu vederea, dar au relevat şi faptul că Machena nu a ştiut să-şi folosească libertatea, fapt ce l-a adus după gratii.

Citit 3450 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Ianuarie 2014 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.