Curier juridic - Înregistrarea salariaţilor şi a sporurilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De gestionarea registrului de evidenţă a salariaţilor se ocupă una sau mai multe persoane însărcinate cu efectuarea înscrierilor aferente şi a completărilor necesare. În ceea ce priveşte salarizarea, există prevederi clare stabilite de lege cu privire la procedura de completare în REVISAL a salariului şi a sporurilor aferente.

Aşa cum este prevăzut la art. 3 alin. (2) din HG 161/2006 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), registrul se completează în ordinea angajării.

În continuare, registrul de evidenţă a salariaţilor include mai multe elemente, primele dintre acestea fiind cele de identificare a tuturor salariaţilor precum numele, prenumele, codul numeric personal (CNP). În plus, acesta mai include data angajării, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative.

Ultimele elemente care sunt incluse în REVISAL se referă la tipul contractului individual de muncă, precum şi la data şi temeiul încetării contractului individual de muncă.

Prin urmare, în momentul de faţă, se efectuează înregistrarea şi modificarea în REVISAL numai a elementelor enumerate mai sus. Însă, de la data de 1 august 2011, odată cu intrarea în vigoare a HG 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 372 din 27 mai 2011, va fi posibilă înregistrarea în REVISAL a salariului, sporurilor şi a cuantumului acestora.

Citit 1096 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.