Condamnări mai mari în "lotul Panetta"

Condamnări mai mari în "lotul Panetta"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Imediat după ce i-a fost demolată pizzeria din centrul oraşului, Isidoro Panetta a fost trimis în judecată într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Galaţi. Italianul, dar şi alţi nouă inculpaţi au fost acuzaţi de contrabandă cu ţigări, iar Panetta şi de introducere în ţară de valută falsă. Atât tutunul de contrabandă, cât şi valuta erau aduse din Republica Moldova, prejudiciul fiind estimat de procurorii gălăţeni ai DIICOT la 635.100 de lei. Toţi au fost arestaţi pentru acest dosar penal anul trecut, în luna februarie. Şase dintre aceştia au ales să-şi recunoască faptele aşa cum le-au prezentat procurorii, motiv pentru care s-au ales cu condamnări modice, atât la Tribunal, cât şi la Curtea de Apel, acolo unde dosarul s-a finalizat, graţie noilor reglementări penale. Alţi trei, printre care şi Panetta, au ales calea procesului obişnuit, ei judecându-se şi în acest moment tot la prima instanţă, care l-a şi pus în libertate pe patronul „defunctei” pizzerii Da’Isi. Cei trei care se judecă la Tribunal au rămas acum cu măsura controlului judiciar, prin care nu au voie să părăsească teritoriul României, dar fără nicio condamnare deocamdată, următorul termen de judecată fiind 9 aprilie. Celor implicaţi în acest dosar li s-a reproşat faptul că aduceau ţigări de contrabandă pe care le comercializau ulterior.

Lotul care a ales să-şi recunoască faptele a primit condamnări relativ mici, iar Curtea de Apel a desfiinţat decizia Tribunalului, fără ca asta să-i afecteze foarte mult pe condamnaţi. Pedepsele au rămas în esenţă aceleaşi pentru trei dintre inculpaţi, adică doi au luat câte un an cu suspendare, iar al treilea doi ani cu suspendare. Alţi trei însă s-au ales cu condamnări mai mari, dar care nu le modifică foarte mult pe cele date de Tribunal. Astfel, doi s-au ales tot cu suspendări ale pedepselor de câte doi ani şi jumătate, respectiv un an şi jumătate, iar un altul a luat trei ani şi zece luni de puşcărie, pe care să o efectueze în penitenciar.

Citit 2505 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2014 17:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.