Tribunalul a decis: Zece ani de puşcărie pentru rănirea a doi poliţişti

Tribunalul a decis: Zece ani de puşcărie pentru rănirea a doi poliţişti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tribunalul Galaţi a dat o primă sentinţă în cazul lui Vasile Ciochină, acuzat că a accidentat doi poliţişti în încercarea de a fugi de ei - zece ani de puşcărie. După ce i-au schimbat încadrarea juridică din tentativă la omor calificat şi deosebit de grav în cea de omor calificat, magistraţii i-au dat nouă ani şi jumătate pentru ceea ce a făcut, însă omul avea un rest de pedeapsă de 661 de zile, pe care nu le-a făcut pentru că a fost eliberat condiţionat, asta aducându-i acum zece ani de carceră.

Constatin Davidescu, omul care, iniţial, a luat totul asupra lui, a primit un an cu suspendare, pentru favorizarea infractorului. Ciochină trebuie să le achite celor doi poliţişti pe care i-a accidentat câte 10.000 de lei daune morale şi 3.000 de lei cheltuiţi cu ancheta şi procesul său. Deşi a distrus câteva maşini când încerca să scape de poliţişti, Inspectoratul nu s-a constituit parte civilă.

Anul trecut, Vasile Ciochină abia se eliberase din penitenciar, după o condamnare pe care a primit-o în 2010, şi din care îi rămăsese de făcut 661 de zile. A vrut să-şi plimbe iubita cu maşina, în ciuda faptului că nu avea permis de conducere. Ziua de plimbare a coincis cu cea în care poliţiştii au făcut filtre pentru a prinde doi deţinuţi care evadaseră din puşcărie. Aşa s-a trezit Ciochină pe un drum plin de poliţişti. A refuzat să oprească la semnele făcute de oamenii legii şi asta i-a adus pe toţi pe urmele lui. Bărbatul a spart un baraj făcut de poliţişti, rănindu-i pe doi dintre ei, şi stricând mai multe maşini. Iniţial, la Poliţie s-a prezentat Davidescu, Vasile Ciochină ştiind că are un rest de pedeapsă neefectuat, lucru care l-ar fi dus sigur după gratii. Martorii, majoritatea poliţişti, nu s-au lăsat păcăliţi, ajungându-se în cele din urmă la adevăratul şofer. A urmat ancheta, după care anul trecut, în octombrie, a fost trimis în judecată. Decizia dată de Tribunal, pe 22 aprilie, poate fi atacată la Curtea de Apel, ultima instanţă care ar mai putea să schimbe ceva în ceea ce-l priveşte pe Ciochină.

Citit 1955 ori Ultima modificare Duminică, 04 Mai 2014 11:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.